Connect with us

Diaspora

Ala Mîndîcanu despre sistemele electorale: Cine poate vorbi în numele diasporei?

Publicat

pe

În ultimele zile apar tot felul de informaţii despre opiniile Diasporei privind reforma sistemului electoral din Republica Moldova. Unele reportaje susțin că „Diaspora susține votul uninominal”, altele afirmă cu tărie că „Diaspora se pronunță împotriva votului uninominal”.

Cine poate vorbi în numele Diasporei

Diaspora nu există ca o unitate consolidată cu personalitate juridică. Diaspora, în contextul discuțiilor despre  sistemele electorale, este o parte din Electorat.

Nu poți vorbi în numele  întregului electorat. Votul cetățeanului, oriunde s-ar afla el, e unul „universal, egal, direct, secret şi liber exprimat” (Constituția Republicii Moldova, art.61 (1). Operarea cu noțiuni precum „opinia Diasporei” nu  este altceva decât manipulare și inducere în eroare a opiniei publice.

Cu alte cuvinte, diferiți reprezentanți ai electoratului, aflați permanent sau temporar în Republica Moldova sau în afara hotarelor sale, pot vorbi despre sistemul electoral existent NUMAI în nume propriu. Înțeleg dorința unor partide de a-și asuma „opinia favorabilă a întregii Diaspore”, dar aceste interpretări nu țin decât până la apariția unei alte opinii, tot din Diasporă…

Am mai spus-o și anterior, Diaspora nu poate fi încadrată în verticala puterii, oricât și-ar dori unii acest lucru. Votul celor plecaţi  nu poate fi „cumpărat” cu câteva locuri în parlament. Alegătorul din Rusia va vota  în baza unor valori, iar alegătorul din Occident va vota în baza altor valori. Până la urmă, tot electoratul principal din Republica Moldova decide viitorul acesteia. Și aici apare problema valorilor promovate de elitele politice. Vectorul european încă nu a deveni ireversibil, iar pericolul unui recul totalitar este încă foarte  puternic. Iată unde e problema cea mare, restul fiind doar jocuri propagandistice…

În cele ce urmează voi încerca să formulez pe scurt opinia personală, bazată pe experiența mea de fost deputat și participant la mai mule stagieri internaționale privind procesul politic.

Sisteme electorale

Un sistem electoral nu este nici bun, nici rău.  Este doar un set de reguli conform cărora se desfășoară procersul electoral într-un stat. Nu există sisteme electorale perfecte. Chiar și sistemul electoral american care a rămas neschimbat de-a lungul  secolelor, e supus criticii, mai ales după votul din 8 noiembrie 2016, când un candidat a pierdut alegerile prezidențiale, chiar dacă pentru el au votat cu vreo 3 milioane de alegători  în plus…

Conform practicii ţărilor democratice astăzi exista trei sisteme electorale:

Majoritar, sau uninominal, când unei circumscripții îi revine un mandat de deputat.  Alegătorul primește un buletin cu mai multe nume de candidați. Exemple: România, SUA, Canada etc.

Proporţional, când deputații sunt aleși pe liste de partid, în una sau mai multe circumscriptii. Alegătorul primește un buletin cu siglele partidelor concurente, iar lista candidaților de la fiecare partid se afișează în secția de vot.  Partidele care nu trec pragul electoral stabilit prin lege rămân în afara parlamentului, iar voturile date acestora se repartizează printre partidele care au reușit să acumuleze procentajul necesar.

Candidații independenți apar şi ei în  buletinul de vot, dar nu prea pot concura cu partidele, pentru ca alegatorul preferă să-și dea votul pentru un partid cu 101  de deputați, nu  pentur o persoana care,  oricât de calificată ar fi, nu poate trece de pragul de 1% și nici nu poate  face prea multe de una singură, chiar daca trece de acesta. De aceea toți anii  din 1994 încoace, NICIUN candidat independent nu a trecut  în Parlament în baza actualului Cod Electoral. Exemple: Republica Moldova,  Suedia etc.

Mixt, când un anumit  procent de mandate se repartizează conform sistemului majoritar, iar alt procent  – conform celui proporțional. Alegătorul primește două buletine, unul cu numele candidaților concreți,  în  care se va bifa numai un nume,  iar celălalt cu siglele partidelor concurente, în care se va bifa sigla  partidului preferat de alegător.   Exemple : Rusia, Albania etc.

Primul parlament  „independent” din 1990 a fost ales conform sistemului  mixt, adică 50% din mandate au revenit circumscripţiilor uninominale, iar alte 50% au fost repartizate conform listelor partidului comunist . Acel parlament a modificat sistemul electoral, astfel că alegerile din 1994 au avut loc deja în baza sistemului actual, adică proporțional, cu o singură circumscripție, iar numărul deputaţilor s-a redus de la 380 la 101. Codul electoral a suferit mai multe modificări de-a lungul timpului, dar nu a „atins” sistemul proporțional și nu a admis crearea circumscripțiilor.

De ce modificarea sistemului electoral este astăzi un lucru necesar?

Eu întrevăd trei probleme în acest sens care împiedică dezvoltarea democratică, economică și politică. Rezolvarea lor poate fi obținută parțial prin reforma sistemului electoral actual.

Prima problemă cred că este supracentralizarea listelor de partid în condițiile  unei singure circumscripții naționale, cu o singură listă pentru un partid politic. Prin acest sistem verticala puterii devine indestructibilă, greoaie, supusă viciilor interne. Pretendentul la postul de deputat poate să nu aibă calificarea necesară, el nu depinde de alegătorul concret, ci doar de voința liderului  de partid care îl pune sau nu în liste și de banii de care dispune. Mediul politicului se transformă tot mai mult într-un business dur. Tot mai puțini specialiști  și persoane cu adevărate calități de legislator vor  și pot să intre în politică. Candidații devin „aleși ai poporului” numai dacă  se bucură de încrederea șefului, dacă fac parte din „gașcă” și dacă vin în campanie cu finanțare, indiferent dacă este sau nu legală. Respectiv, ajungând la putere, aceștia sunt interesați în primul rând să-și recupereze „investițiile”, nu să elaboreze legi…

De aici vine și a doua problemă legată de sistemul electoral actual: corupția. O campanie costă mult, liderul partidului gestionează finanțele cum știe el. Organele statului nu sunt interesate să supună unui control riguros respectarea art. 23 și 24 din „Legea privind partidele şi alte organizaţii social-politice” care se referă la veniturile și cheltuielile partidelor.

Și  mai e o problemă care ne dă bătăi de cap în campaniile electorale de la 1994 încoace, cea a Transnistriei. Cică, dacă întroducem circumscripțiile, pierdem Transnistria..

Au trecut peste 20 de ani, Transnistria  nu a mai revenit, iar sistemul politic s-a adaptat foarte bine la necesităţile elitelor și folosește „sperietoarea” transnistreană în interesul propriu.

Votul uninominal poate nu e cea mai bună variantă pentru Republica Moldova, dar nici demonizat nu trebuie.  Este adevărat că alegătorul poate fi „cumpărat”, dar acest lucru se întâmplă și în cazul celorlalte  sisteme electorale, corupția fiind prezentă în toate domeniile vieții politice, economice, judiciare…

Pentru Diasporă sistemul uninominal discutat pe larg înseamnă dispersarea voturilor sale, cele câteva (patru-cinci) mandate pentru Diasporă presupunând existența a câtorva circumscripții care împart votul cumulativ al Diasporei la patru-cinci…

În schimb votul uninominal apropie aleșii poporului de alegătorul concret,  îi face dependenți de comunicarea directă cu cetățenii și  limitează verticala puterii, transferând o parte din putere elitelor locale. În favoarea sistemului majoritar ar putea fi și argumentul turului doi, când doi din candidații cu cel mai mare număr de voturi se confruntă între ei. Personalitățile cu o reputație bună, cunoscuți și respectați de către cetățenii din circumscripția concretă au șanse reale să câștige în fața unor pretendenți dubioși care vin cu  orez și zahăr înaintea alegerilor.  Mai ales că astăzi, lumea  având acces la internet, orice încercare de fraudă se poate documenta pe loc…

Poate sistemul uninominal favoriza sau defavoriza un partid aparte?  Numai în măsura în care electoratul, societatea, presa o permit.  Acest lucru e valabil  în cazul oricărui sistem electoral.

Sistemul proporțional, DAR cu introducerea circumscripțiilor, ar  putea fi, după mine, o variantă acceptabilă pentru Republica Moldova, chiar dacă și el ar afecta direct alegătorul din Diasporă, stabilirea circumscripțiilor reducând esențial capacitatea de coagulare a voturilor Diasporei pentru un partid sau altul. Totuși, introducerea circumscripțiilor atât în cazul sistemului majoritar, cât și în cel al sistemului proporțional sau mixt, ar fi benefică oricum, descentralizând puterea și diluând verticala autoritară.

Transnistria ar putea fi încadrată în componența circumscriptiilor  naționale „tăiate” pe orizontală, cu includerea raioanelor din stânga Nistrului. Aici este important să contracarăm utilizarea tehnicilor de manipulare a maselor și votul multiplu, Rusia fiind foarte bine „echipată” în acest sens.

Crearea circumscripțiilor devine, după mine, punctul principal al reformei electorale.  Prin această reformă partidele mici ar putea şi ele concura cu cele mari, lucru benefic pentru transparență, competiție și democrație.

Eu nu aș exagera pericolul „cumpărării” voturilor.  Astăzi, cu tehnologiile informaționale moderne,  cu celulare performante și cu internet, este extrem de greu să vii cu un camion plin de orez în sat  – concurenții vor fi mereu pe fază și vor informa imediat CEC-ul și opinia publică despre cazurile de încălcare a legii. Să ne amintim de unul din candidații la alegerile prezidențiale  din toamnă care a venit cu „cadouri” în campania electorală și a fost eliminat din cursă…

Despre  deputații din partea Diasporei

Deputați aleși din Diasporă… Am urmărit  la televizor niște sondaje și am sesizat care sunt așteptările oamenilor simpli. Cetățenii așteaptă de la  eventualii aleși din Diasporă ceva de genul serviciilor consulare… Amintesc aici că un deputat, de oriunde ar veni, trebuie să-și facă datoria de legislator și nimic altceva.

Anume odată cu introducerea circumscripţiilor reprezentanții Diasporei ar putea avea cele mai mari șanse să nimerească în parlament. Partidele trebuie să fie interesate să găsească persoane calificate din Diasporă, să le includă în liste şi să le ofere şansa să contribuie la îmbunătățirea legislației naționale.

Pe de altă parte… Credeți sincer că o persoană școlită, venită de la Londra sau Washington, are șanse reale să se integreze din mers în sistemul politic de la Chișinău? Mă îndoiesc.  Și mai e ceva… nici cei din Diasporă nu sunt cu toții îngeri, unii din ei au nași și cumătri suspuși la Chișinău care îi vor pune cu plăcere în liste….

În concluzie: o reformă a sistemului electoral se impune, o dorim noi sau nu. Sper, totuși, că parlamentul, așa cum este el, va găsi soluția cea mai potrivită pentru un stat democratic, aflat (parcă) în drumul său spre Uniunea Europeană. Și mai sper că vectorul european este ireversibil și că cei plecați cândva de acasă vor putea reveni cu drag  și cu mândrie pentru succesele Republicii Moldova, la dezvoltarea căreia contribuie, an de an, financiar, și electoral.

Ala Mîndîcanu, PhD,

Montréal, Canada

Citește mai departe

Diaspora

Fotografia săptămânii / „Cui las eu casa? De ce omul e nevoit să-și lase rădăcinile și să se ducă prin lume?”

Publicat

pe

De către

Serafima este o bătrână din satul Brânzenii Vechi. Acum câteva zile, ea a emigrat din Republica Moldova. A plecat la fiica ei, în Milano, pentru că aici, acasă îi este greu să lupte singură cu problemele de sănătate.

Bătrâna a încărcat o valiză mare cu vreo cinci kilograme de carne și vreo patru kilograme de brânză de oi și abia de-a reușit să-și ticsească hainele și lucrurile personale. Ce mai rămâne pe-acasă, urmează să fie luat de fiica ei, la următoarea vizită.

În dimineața dinaintea plecării, Serafima se oprea periodic din aranjarea bagajelor și plângea:

„Cui las eu casa? De ce omul e nevoit să-și lase rădăcinile și să se ducă pe lume?”

Femeia și-a lăsat casa în grija unei vecine. A încetat să mai crească animale sau fructe și legume. Știa de ceva timp că va părăsi țara sa de baștină.

Dacă doriți să aflați mai multe despre Serafima și povestea ei, urmăriți reportaje.Moldova.org, în curând vom publica un reportaj la acest subiect.

Foto de Dan Guțu

Citește mai departe

Cetățenie română

Ai cetățenie română? Iată ce trebuie să știi despre referendumul pentru redefinirea familiei în Constituția românească

Publicat

pe

De către

Referendumul pentru revizuirea Constituției românești va avea loc, cel mai probabil, în zilele 7 și 8 octombrie, iar suma care va fi alocată pentru organizare va fi de 163,712 milioane de lei. Inițiat de o coaliție numită „pentru familie”, referendumul de revizuire a Constituției statului român își propune să înlocuiască cuvântul „soți” din art. 48 cu sintagma „un bărbat și o femeie”. Acum art. 48, alineatul 1 spune că „familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între soți, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor.”

Pentru ca rezultatele referendumului să fie validate, rata de participare trebuie să fie de cel puțin 30% dintre alegătorii înscriși pe listele electorale, adică 5,67 milioane de oameni, și cel puțin un sfert dintre alegătorii înscriși pe listele electorale (4,72 milioane) să își exprime valid votul (adică să voteze „da” sau „nu”).

Vedeți și reportajul de la Congresul Mondial al Familiilor ce a avut loc la Chișinău

Astfel, dacă majoritatea participanților la referendum va vota pozitiv, noul articol din Constituție va stipula că „familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie”.  Este important de accentuat că această modificare nu va produce efecte juridice, întrucât, chiar și cu textul actual, căsătoria între persoane de același sex nu este permisă, existând deja un articol clar în Codul Civil, care spune că „prin soţi se înţelege bărbatul şi femeia uniţi prin căsătorie”.

Sunt doar șase țări europene unde nu sunt recunoscute legal relațiile între persoane de același sex – Bulgaria, Slovacia, Letonia, Lituania, Polonia și România.

Citește mai departe

Diaspora

Respinsă la Chișinău din cauza înălțimii, a devenit polițistă în SUA! INTERVIU cu Irina Celpan

Publicat

pe

De către

Povestea Irinei pare ruptă din filmele despre „American dream”. A mers pentru prima dată în SUA, în statul Delaware, pentru câteva luni, pentru a munci și strânge bani pentru anul universitar de la Chișinău, iar ce a găsit acolo a ambiționat-o să își urmeze visul – cel de a deveni polițistă. A fost o cale deloc ușoară, mărturisește chiar ea, însă dragostea pentru munca pe care o face zilnic nu-i lasă loc de regrete. Irina Celpan a povestit pentru Moldova.org despre provocările pe care le-a avut ultimii ani, viața peste ocean și frumusețea meseriei de polițist. 

A plecat pentru prima dată în SUA în urmă cu șase ani prin intermediul programului Work and Travel, fiind studentă la Academia de Studii Economice din Chișinău. Spera că va reuși să adune suficienți bani pentru a-și recupera banii investiți în bilete, să-și cumpere un laptop şi un telefon și să viziteze cât mai multe destinații turistice americane. Realitatea găsită a fost mult mai dureroasă decât se aştepta. Nu cunoştea engleza, iar varietatea job-urilor pe care le putea lua fără a fi fluentă în engleză nu era prea mare. A acceptat orice ofertă de muncă şi s-a trezit prinsă între două job-uri – casier la o benzinărie si vânzătoare de înghețată pe plajă. “Am avut doar două zile libere pe tot parcursul verii, dintre care una am dedicat-o obținerii codului social”, spune Irina. Totuşi, este recunoscătoare pentru acea primă experiență pentru că ajutat-o să exerseze limba engleză, dar si a învățat „valoarea muncii şi responsabilității”.

Respinsă la Chișinău din cauza înălțimii, dar apreciată în SUA pentru curaj și ambiție

Irina spune că după absolvirea liceului Mihail Berezovschi din Chişinău a mers să depună dosarul pentru Academia de Poliție, aşa cum visase dintotdeauna. „Am fost discriminată si mi s-a zis în față: Unde te-ai pornit fetițo? şi au făcut glume pe seama înălțimii mele. În acel moment m-am simțit umilită şi trădată de sistemul corupt şi incompetent din țara noastră”, mărturiseşte Irina.

Irina spune că apreciază cel mai mult în SUA că nu există atât de multă discriminare – „Aici nu există standarde dictate de societate precum că ofițerul trebuie să fie de genul masculin, înalt si puternic”. Această motivație a determinat-o să urmeze facultatea în SUA. Zâmbeşte şi spune că în toți anii de universitate a stat în prima bancă, în fața profesorului – „aşa am crescut noi, cu ideea ca cei mai buni elevi stau exact în acest loc”. A decis să urmeze un semestru doar de cursuri de limbă engleză avansată, deşi la momentul admiterii era deja fluentă în engleză. „Stiam că în cariera mea vor urma multe rapoarte de scris, iar pentru aceasta aveam nevoie să cunosc limba engleză la un nivel superior”, adaugă Irina.

Tânăra povesteşte că deşi au fost doi ani de stres, oboseală, nopți nedormite, efortul a fost răsplătit pe măsură – a absolvit facultatea cu 10 pe linie, a primit numeroase diplome, burse, iar la ceremonia de absolvire a primit titlul de „Studentul anului 2017”.

Academia de poliție – puține ore de somn şi mult antrenament

După absolvirea facultății a fost angajată în Poliția americană de stat şi tot de atunci a început Academia de Poliție.

„Academia mi-a schimbat viața şi modul de gândire. Acolo am învățat cum să supraviețuiesc în patrulare. Am învățat că dacă eşti lovită, nu e sfârşitul lumii. Am învățat că sportul îmi este frate, iar lenevia – cel mai mare duşman. Am fost curentată, stropită cu spray lacrimogen, aruncată în apă, aruncată în ring să lupt cu băieți de d0uă ori mai voluminoși ca mine. Am învățat să conduc cu viteză, să folosesc pistolul şi mitraliera şi, cel mai important, am învățat să îmi cunosc valoarea şi să nu-mi fie frică de nimic”, mărturiseşte tânăra polițistă.

A obținut cetățenia americană după primul an de facultate (condiție crucială pentru a fi angajată în sistemul legislativ american) şi a aplicat la job chiar a doua zi după ce a primit paşaportul. A fost unul dintre cei 30 de cadeți selectați din 3000 de aplicanți. Pentru că vorbeşte rusa şi româna a preluat o parte din responsabilitățile Poliției legate de studenții din Europa de Est care vin să muncească sezonier pe plajă.

„Ajung acasă istovită, dar fericită pentru că îmi iubesc job-ul!”

Irina munceşte două săptămâni în tura de zi,  celelalte două în tura de noapte, iar ziua ei de muncă înseamnă 12 ore.

„Dacă lucrez în program de zi atunci eu mă trezesc la 3 dimineața și mă asigur că maşina de patrulare este pornită, ca mai apoi să accesez toate programele din laptop. Mă îmbrac în uniformă şi, uitându-mă în oglindă, îmi promit că ma voi întoarce acasă sănătoasă”, spune ea.

Povesteşte că cea mai mare provocare la serviciu a fost comunicarea prin coduri audio, însă s-a obisnuit rapid.

„Nu cunosc de dimineață cu ce cazuri voi interacționa, dar, în parte parte, avem un flux de furturi, accidente, alarme, transportarea  persoanelor cu dizabilități mentale. În prima mea săptămână de lucru, de exemplu, am fost trimisă la o sinucidere. Vă imaginați cât de şocată eram, mai ales că eram primul ofițer care a ajuns la locul faptei. Am încercat să las emoțiile la o parte si, în timp ce colegii mei nici nu au dorit să intre in cameră, eu am ajutat medicul legislativ să ridice corpul. Colegii mei au glumit atunci că am sânge rece, exact ca ruşii”, adaugă râzând Irina.

Deşi e la mii de km de casă, comunică zilnic cu părinții din Chişinău – „ei cunosc intensitatea job-ului meu şi mereu vor să se asigure că sunt bine”.

„Îmi este dor de sarmalele mamei şi zeama din carne de găină de casă. Abia aștept să revin în Moldova şi să-mi revăd întreaga familie”, a încheiat Irina discuția pe o notă optimistă.

Citește mai departe
WP Facebook Auto Publish Powered By : XYZScripts.com