Circa 51% dintre britanici sunt pentru rămânerea ţării lor în Uniunea Europeană, potrivit unui sondaj realizat de institutul de cercetare BMG pentru ziarul The Independent, relatează moldpres.md.
În total 1.508 de adulţi au fost intervievaţi între 5 şi 8 decembrie şi numai 41% s-au declarat acum în favoarea părăsirii UE de către Marea Britanie. Aceasta înseamnă că cei care vor ca ţara lor să rămână îi depăşesc pe cei care doresc să iasă din UE cu 10 puncte, cea mai mare marjă de la referendumul din iunie 2016.
În referendumul de anul trecut, britanicii au votat cu 52 „contra” și 48% „pentru” a părăsi blocul comunitar, într-o campanie condusă de Partidul Independenţei Regatului Unit (UKIP) şi eurosceptici din cadrul Partidului Conservator.
Vineri, 15 decembrie, liderii UE şi-au dat acordul pentru începerea următoarei faze a negocierilor cu Marea Britanie pe tema Brexitului.