100 de femei de afaceri din R.Moldova vor accesa granturi în valoare de 14 milioane de lei

100 de femei de afaceri din Republica Moldova vor beneficia de finanțare nerambursabilă prin intermediul Programului guvernamental „Femei în afaceri”, gestionat de Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM).  Femeile de afaceri vor accesa granturi în valoare de 14 milioane de lei, ceea ce va stimula investiții de 24 de milioane de lei în economia națională.

Lista celor 100 de câștigătoare a fost aprobată astăzi de către Comitetul de supraveghere a Programului, în componența căruia intră reprezentanți ai instituțiilor de stat, donatori, companii private și asociații de business.

„Astăzi, mă bucur că încă 100 de familii își vor ține mamele acasă. Avem nevoie de rezistența, dedicația și contribuția lor. Vă asigur că aveți tot suportul meu”, a menționat ministrul Economiei și Infrastructurii Chiril Gaburici.

Petru Gurugurov, director general interimar al  ODIMM, a spus că acest Program este o pistă de lansare pentru femeile care își doresc să dezvolte un business, dar nu au suficiente resurse financiare și abilități antreprenoriale.

O treime dintre proiectele de investiții sunt în domeniul prestări servicii – servicii de contabilitate, educaționale, resurse umane, în domeniul juridic, statistic etc., iar 28% – în domeniul de producere și prelucrare.

De asemenea, 27% dintre antreprenoare planifică să investească în industria textilă și 13% – în domeniul agricultură și zootehnie. Majoritatea beneficiarelor Programului desfășoară afaceri pe tot teritoriul Republicii Moldova, cele mai active localități fiind Chișinău, Sîngerei, Hîncești, Soroca, Găgăuzia, Orhei și Cimișlia.

În cadrul Componentei I a Programului: „Suport la inițierea afacerii”, derulată pe parcursul anului 2017, au fost organizate 15 cursuri antreprenoriale. Astfel, peste 400 de femei au fost instruite și ghidate timp de 6 zile de experți în domeniu privind pașii necesari de lansare și dezvoltare a unei afaceri.

După etapa de instruire, femeile au beneficiat de servicii de consultanță antreprenorială individuală. În rezultat, au fost create 179 întreprinderi, care au generat 443 locuri de muncă, dintre care 83% sunt pentru femei, iar 63% – pentru tineri cu vârsta de până la 35 ani.

În acest moment, este în derulare Componenta II a Programului: „Suport pentru afacerile nou create” la care pot aplica întreprinderile înregistrate de la 0 la 24 luni și gestionate de femei. La această etapă sunt acordate granturi mici, în baza concursului. Alte două apeluri de Concurs vor fi lansate pe parcursul anului 2018.

Valoarea maximă a finanțării nerambursabile în cadrul Componentei II nu va depăși suma de 165.000 lei/beneficiar, care poate fi utilizată pentru achiziționarea articolelor de investiții și servicii de dezvoltare a afacerii.

În toamna anului 2016, Guvernul Republicii Moldova a lansat Programul-pilot „Femei în Afaceri”, gestionat de către ODIMM. Perioada de implementare a acestui Program este de 3 ani. Din bugetul statului vor fi alocate 51,5 milioane lei.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.