Voronin, nemulţumit de condiţiile dure de la BAC: Ce, asta-i teză de doctor?

“Au introdus sisteme draconice la examenele de BAC!”, astfel şi-a manifestat indignarea Vladimir Voronin, privind condiţiile de desfăşurare a examenelor de bacalaureat.

Liderul comuniştilor s-a arătat nemulţumit şi de faptul că elevii susţin examenele în alte instituţii şi sunt supravegheaţi de alţi profesori. “Cine ştie mai bine acel copil, acel care vine de cine ştie unde sau acel profesor care l-a învăţat?! Care-i rostul pentru aşa condiţii dure, ce, asta-i teză de doctor?”

Voronin a mai spus că sistemele de mituire sunt susţinute de însuşi responsabilii din domeniul educaţiei, afirmând că şi ministrul Şleahtiţchi a fost prins cu mită pe timpul când era prorector la Bălţi. “În loc să acţioneze aşa ca să nu fie implementate aceste mecanisme de mituire a profesorilor, ei singuri au creat aşa condiţii şi îi pun pe părinţi în situaţie”, a adăugat acesta.

Amintim că anul acesta s-au întreprins mai multe verificări în timpul desfăşurării exameneleor de bacalaureat, înregistrându-se multiple abateri. În urma acestor constatăr, i mai mulţi preşedinţi ai centrelor de BAC au fost demişi din funcţie, iar sute de lucrări au fost anulate.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.