Vor creste impozitele pe bunuri imobile

La sedinta Guvernului din 19 octombrie 2005 a fost analizat stadiul de pregatire pentru implementarea noului sistem de impozitare a bunurilor imobile, la pret real. Conform informatiei prezentate de Agentia Relatii Funciare si Cadastru, pina in prezent au fost evaluate preturile la toate apartamentele si 90% din casele particulare din municipiul Chisinau. Conform datelor existente la moment, in Republica Moldova sint inregistrate 300 mii apartamente, 250 mii de case particulare in orase, 200 mii obiecte comerciale si circa 1,75 milioane de case in localitatile rurale.

Conform prevederilor Codului fiscal, incepind cu anul 2006 urmeaza sa se aplice mecanisme noi de impozitare a bunurilor imobile, inclusiv cele neprivatizate, reiesind din pretul real al acestora pe piata. in prezent impozitul pe bunurile imobiliare se determina reiesind din costul estimat al acestora la momentul constructiei, cu scaderea uzurii, care adesea se estimeaza pina la 60-80%.

Calcularea si acumularea impozitelor pentru bunurile imobile este in grija autoritatilor administratiei publice locale. Cota maxima a impozitului constituie 0,5% din baza impozabila (50% din costul imobilului) si autoritatile locale nu vor putea stabili impozite mai mici de 0,25% din cota respectiva. Spre exemplu, in cazul unui apartament cu pret de piata estimat la 20.000 dolari baza impozabila va constitui 10.000 dolari, iar impozitul anual (in dependenta de cota stabilita in localitatea respectiva) va constitui intre 25 si 50 dolari SUA. Aceasta suma este de aproape 10 ori mai mare decit suma achitata in prezent pentru un apartament cu 2 camere in mun. Chisinau.

Anterior s-a remarcat ca Guvernul propune mai intii impozitarea detinatorilor de apartamente, iar proprietarii de case (estimate in orasele mari la sute de mii de dolari) urmeaza a fi impozitati reiesind din pretul real numai dupa o anumita perioada de timp (1-2 ani), atunci cind se va finaliza reevaluarea lor totala. // Adept

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.