Vize pentru Finlanda, Belgia, Elveţia şi Grecia – la Chişinău

La începutul anului 2010 Centrului Comun de Eliberare a Vizelor din cadrul Ambasadei Republicii Ungare la Chişinău îşi va extinde posibilităţile. La Centru vor putea fi obţinute vize pentru Finlanda, Belgia, Elveţia şi Grecia. Despre aceasta s-a discutat la consultările moldo-ungare în materie consulară, care s-au încheiat la Chişinău.

Surse din cadrul Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene au relatat pentru INFOTAG că partea ungară a adus la cunoştinţă despre etapa de negociere a aderării Croaţiei şi Slovaciei la Centru.

Delegaţia moldovenească a fost condusă de Constantin Burghiu, director al Departamentului Afaceri Consulare al MAEIE, care a vorbit despre „interesul pentru introducerea noilor modificări în regimul actual prin stabilirea unor facilităţi suplimentare în procesul de solicitare a vizelor” şi despre „dificultăţile întîmpinate de către cetăţenii Republicii Moldova pe teritoriul Ungariei”.

Potrivit comunicatului, părţile s-au pronunţat pentru necesitatea implementării, în perioada imediat următoare, a proiectelor comune din cadrul Parteneriatului de Mobilitate RM-UE, semnat la 5 iunie 2008, precum şi pentru nivelul de realizare în practică a acordurilor bilaterale în domeniul consular.

Delegaţia maghiară a reiterat disponibilitatea de a susţine Moldova în iniţierea dialogului referitor la liberalizarea regimului de vize pentru cetăţenii RM în spaţiul european.

Centrul Comun de Eliberare a Vizelor a fost deschis la Chişinău în aprilie 2007.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.