Viceministrului Educației, bătut în 2009, i s-a făcut dreptate la CEDO

Viceministrului Educației, Igor Grosu, care a fost atacat în februarie 2009 în timp ce protesta în fața Procuraturii Generale, i s-a făcut dreptate la CEDO, cu ajutorul juriștilor Asociației Promo-LEX.

În ianuarie 2009 poliția a reținut un protestatar în fața Procuraturii Generale a Republicii Moldova. Ca o reacție la acel eveniment, mai multe organizații de drepturile omului (Promo-LEX, CReDO, etc. ) au organizat o demonstrație în fața Procuraturii Generale, la 03 februarie 2009 în temeiul Legii întrunirilor.

Câteva minute după începerea demonstrației, protestatarii au fost atacați de șase bărbați care purtau măști și îi pulverizau cu gaze lacrimogene și vopsea. Ca urmare a atacului, Igor Grosu, unul dintre protestatari a suferit numeroase leziuni la cap, membre și a avut nevoie de tratament medical.

Protestatarii s-au apărat și au reușit să-și alunge atacatorii. De asemenea, ei au reușit să imobilizeze doi dintre atacatori. Unul a recunoscut că a fost plătit cu 1.000 de lei moldovenești de către o persoană necunoscută pentru participarea sa la atac.

În apropierea locului evenimentului erau mai mulți polițiști în uniforme și persoane în civil, care nu au intervenit. A fost solicitată intervenția poliției, angajaților procuraturii, însă aceștia nu au reacționat. O patrulă de poliție a apărut doar peste o oră și jumătate mai târziu și i-a luat pe cei doi atacatori imobilizați.

Organele de drept nu au reușit să stabilească identitatea celor 4 atacatori. 2 dintre ei, au fost atrași la răspundere cu suspendare. Nici o acțiune nu a fost luată în ceea ce privește inacțiunea poliției.

CtEDO a constatat violarea art.11 și 13 a Convenției pentru omisiunea autorităților de asigura ordinea publică și securitatea personală a protestatarilor, inclusiv pentru eșecul investigării faptelor menționate. Astfel, Guvernul Republicii Moldova este obligat să achite în termen de 3 luni, despăgubiri morale și materiale Reclamantului Igor Grosu.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.