Veşti mai bune de la Grecia

De Mariana Nicolaev/ Chişinău / Moldova.ORG/ — Ministrul elen de finanţe, se pare că resupune lucruri mai bune.

El zice că, Grecia nu va mai avea nevoie de noi măsuri de austeritate, dacă autorităţile de la Atena vor urma programul convenit cu creditorii internaţionali, cu atât mai mult, el zice că statul, va înregistra o contracţie de peste 4,5% în acest an.

“Luna trecută ne aşteptam la o contracţie de 3,8-3,9%. În prezent, estimările vizează o contracţie de peste 4,5%”, a declarat Evangelos Venizelos într-un interviu acordat postului SKAI Radio.

La fel, ministru a mai asigurat că acordul stabilit la summitul din 21 iulie, ce prevede, acordarea unui ajutor financiar în valoare de 159 miliarde de euro, nu este supus nici unui pericol, chiar dacă cinci ţări din zona euro au cerut garanţii în schimbul noilor împrumuturi de urgenţă.

Evangelos Venizelos, a catalogat noul ajutor drept unul, ‘de o importanţă vitală’.

Grecia a obţinut un al doilea pachet de sprijin după ce un prim program de 110 miliarde de euro nu a reuşit să stopeze extinderea crizei datoriilor din Europa. Noul plan include 50 de miliarde de euro sub formă de contribuţii de la investitorii privaţi prin intermediul schimburilor de bonduri şi răscumpărări de titluri.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.