Vernisajul Vinului: „Primăvară, primăvară, mi-amintești a câta oară…”

Vernisajul Vinului, tradiționalul eveniment care celebrează Vinul Moldovei, a adunat aproximativ 1400 de pasionați de vinuri și profesioniști din domeniul vitivinicol, iar printre invitații de onoare s-au numărat oficiali și membri ai corpului diplomatic.

Cea de-a XIV-a ediție a Vernisajului Vinului, cu genericul „Primăvară, primăvară, mi-amintești a câta oară…” a avut loc în data de 20 aprilie la Casa Sărbătorii și s-a desfășurat într-o atmosferă deosebită, creată de șlagărele emblematice ale anilor ‘70-’80, din repertoriul formației „Noroc” și al interpreților Ștefan Petrache, Sofia Rotaru, Iurie Sadovnic, interpretate de Tania Cerga și „Megapolis Band”.

Vernisajul Vinului a fost organizat de Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV), în parteneriat cu Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Asociațiile producătorilor de produse vitivinicole cu IGP „Codru”, „Valul lui Traian”, „Ștefan Vodă”, „Divin” și cu susținerea partenerului strategic al evenimentului, Proiectul de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID și Guvernul Suediei.

Gheorghe Arpentin, directorul Oficiului Național al Viei și Vinului a menționat că Vernisajul Vinului este unul dintre cele mai importante evenimente pentru promovarea Vinului Moldovei și culturii consumului responsabil de vinuri de calitate pe piața internă. „Totodată, evenimentul vine să celebreze și succesele înregistrate de sectorul vitivinicol al țării pe plan internațional, iar în ultimul an Vinul Moldovei a luat peste 350 de medalii la cele mai importante concursuri de profil. Acest lucru denotă faptul că brandul vinicol de țară „Vinul Moldovei. O legendă vie” a devenit un excelent ambasadaor al țării noastre la nivel internațional.”

Liviu Volconovici, Ministru al Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului a declarat că Vernisajul Vinului este o ocazie deosebită pentru cei prezenți de a degusta vinuri noi și de colecție oferite de cele peste 51 de companii vinicole. „Calitatea vinului moldovenesc a devenit cartea de vizită a țării noastre, de aceea, Guvernul Republii Moldova acordă o atenție deosebită dezvoltării sectorului vitvinicol.”

Cele 51 de companii vincole, cinci dintre care și-au făcut debutul la această ediție a Vernisajului Vinului, au oferit spre degustare peste 250 de vinuri tinere și de colecție din toate zonele cu Indicație Georgrafică Protejată (IGP). Iar vizitatorii au savurat Vinului Moldovei utilizând peste 1365 de pahare cu logo-ul brandului vinicol de țară.

James Pettit, Ambasadorul SUA a rămas încântat de eveniment. „Statele Unite ale Americii susțin de mai bine de 13 ani dezvoltarea industriei viei și vinului. Dintotdeauna am crezut în potențialul extraordinar al Vinului Moldovei, iar acest lucru a fost demonstrat: calitatea vinurilor moldovenești a fost înalt apreciată de experți și jurați la concursurile internaționale de specialitate. Exporturile de vinuri au crescut cu 19% pe parcursul anului trecut, iar această creștere va continua și pe parcursul acestui an, fiind rezultatul unui marketing dinamic și al campaniilor de comunicare pe plan internațional.”

Ambasadoarea Suediei, Signe Burgstaller, a menționat că Vernisajul Vinului este un eveniment care celebrează succesele industriei vitivincole. „Nu pot să nu remarc prezența creativă a Vinului Moldovei la cea mai mare expoziție de specialitate din lume – ProWein. Standul original țesut manual și inspirat din elementele covorului tradițional moldovenesc a fost ovaționat de presa internațională. Suedia este un partener strategic pentru industria vinicolă și cea a turismului, de aceea, vă îndemn să savurați Vinul Moldovei. Noroc!”

Vizitatorii evenimentului au fost invitați să voteze vinurile preferate de sezon dintre cele degustate, iar în urma totalizării voturilor au fost oferite trofeele ediției: premiul „Vernisajul în alb” a fost obținut de „Pinot Grigio 2016” de la Purcari Wines iar „Vernisajul în Rosé” i-a revenit vinăriei Fautor pentru vinul rosé din soiurile Syrah- Fetească Neagră-Tempranillo.

Vernisajul Vinului este un eveniment select, dedicat promovării culturii vinului și a consumului vinului de calitate în Republica Moldova, sub egida brandului de țară „Vinul Moldovei. O legendă vie”. Evenimentul a fost organizat pentru prima dată în 2011 și are loc în mod tradițional de 2 ori pe an, în ediții de primăvară și de iarnă. Vernisajul Vinului își propune următoarele obiective: stimularea pieței interne a vinurilor de calitate produse în Moldova, creșterea culturii de consum a vinului de calitate, precum și oferirea unei platforme de comunicare între vinificatori și consumatori, unde se lansează noi produse și trenduri de consum.

Oficiul Național al Viei și Vinului este expertul nr.1 în sectorul vitivinicol, care contribuie la reglementarea și dezvoltarea domeniului, servind drept platformă pentru acțiunea comună a tuturor celor implicați în creșterea competitivității produselor vinicole, valorificarea autenticității și orientarea spre consumator. Printre obiectivele sale de bază se numără diversificarea piețelor de desfacere și promovarea vinurilor moldovenești prin programul național și brandul național vinicol „Vinul Moldovei. O legendă vie”.

Din 2016 scriu despre drepturile femeilor, violența domestică și hărțuire sexuală. Apoi mă concentrez pe democrația locală, reforma administrației publice și pe cum oamenii din sate pot avea condiții mai bune de trai. Îmi pun întrebări despre ce ne doare pe noi, ce iubim și ce ne face mai puternici, iar răspunsurile le găsesc în istoriile umane care apar pe Moldova.org.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.