Valeriu Prohnitchi: gradul de implementare a PAUEM la capitolul economic, poate fi calificat prin formula “doi pasi inainte si unul inapoi”

Implementarea Planului de Acţiuni UE-Moldova (PAUEM) la capitolul economic a fost realizată parţial, indică studiul “Realizarea Planului de Acţiuni UE-Moldova”, lansat marţi, 25 martie, de către Asociaţia pentru Democraţie Participativă ADEPT şi Expert Grup.

Potrivit directorului executiv Expert Grup, Valeriu Prohniţchi, gradul de implementare a PAUEM la capitolul economic, poate fi calificat prin formula “doi paşi înainte şi unul înapoi”, înregistrându-se atât succese, cât şi eşecuri în procesul de implementare.

Printre succesele majore în implementarea Planului, Prohniţchi a menţionat restabilirea relaţiilor cu Fondul Monetar Internaţional, asigurarea controlului originii mărfurilor, ajustarea cadrului legal privind proprietatea intelectuală şi industrială, crearea Comisiei Naţionale pentru Piaţa Financiară.

Totodată, dezvoltarea economică a R.Moldova a fost marcată şi de unele eşecuri, precum “criza vinului”, care a redus creşterea PIB-ului de la 7,5% în anul 2005 la 3,3% în anul 2007.

De asemenea, la capitolul eşecuri, au fost indicate: stagnarea dezvoltării regionale şi rurale, discriminarea faţă de investitorii străini, care sunt lipsiţi de dreptul de a achiziţiona terenuri, eliminarea R.Moldova din Carta Europeană a Întreprinderilor Mici.

Printre priorităţile anului 2008 în implementarea economică a PAUEM au fost enumerate finalizarea reformei regulatorii, crearea ghişeului unic în sistemul vamal, definirea ajutorului de stat, elaborarea legislaţiei privind produsele alimentare, înfiinţarea unui punct naţional de contact comercial.

Potrivit autorilor studiului, din cele 148 de acţiuni grupate în 25 de domenii, realizate în cadrul PAUEM, progrese majore au fost obţinute în 27 de acţiuni, progrese moderate în 44 acţiuni, minore – 51 acţiuni, în proces de stagnare -23 de acţiuni, iar în regres – 2 acţiuni.

Broşura “Realizarea Planului de Acţiuni UE-Moldova” a fost elaborată în cadrul proiectului „Planul de Acţiuni UE-Moldova: document accesibil publicului (ediţia a II)”, cu sprijinul financiar al Fundaţiei Soros-Moldova. // BASA-Press

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.