Valeriu Lazăr: Agenţii economici nu trebuie să suporte costurile ineficienţei sistemului de stat

Propunerile pentru crearea „ghişeelor unice” de către autorităţile publice centrale şi locale urmează să fie prezentate până în luna septembrie. Acestea vor fi sistematizate de către Ministerul Economiei şi înaintate Guvernului pentru aprobare. Decizia a fost luată în cadrul şedinţei Comisiei interinstituţionale pentru coordonarea activităţilor de implementare a Legii privind Ghişeul unic.

Ministrul Economiei, Valeriu Lazăr susține că simplificarea procedurilor de autorizare prin intermediul „ghişeelor unice” ar îmbunătăţi mediul de afaceri.

„Lipsa de comunicare între instituţiile statului se reflectă în tarifele pentru bunuri şi servicii şi ajunge, într-un final, pe umerii consumatorilor. Agenţii economici, fie străini, fie locali, nu trebuie să suporte costurile ineficienţei sistemului de stat”, a mai adăugat Valeriu Lazăr în cadrul ședinței.

Potrivit legii 161, privind Ghişeul unic, instituirea ghişeului este obligatorie în cazul în care obţinerea unui singur act permisiv necesită mai mult de două vizite sau în cazul în care costurile cumulative şi timpul de întocmire, de eliberare a actului în afara ghişeului unic ar fi mai mari decât prin intermediul acestuia.

În acest sens, Centrul de Guvernare Electronică elaborează Platforma tehnologică guvernamentală comună, bazată pe tehnologia “cloud”. Aceasta va realiza interconectarea bazelor de date aparţinând diferitor instituţii şi va permite verificarea datelor despre un agent economic fără a-l impune să colecteze şi să prezinte diverse documente. Platforma urmează a fi finalizată până în luna decembrie anul curent.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.