De Vlad Mixich/Ovidiu Suciu
La antipozi de realitatea socială din România, trupele politice îşi văd de manevre meschine care încep să se intensifice. Distanţarea explicită între liberali şi social-democraţi, colaboratori de cursă lungă în epoca Băsescu, este strict rezultatul creşterii în sondaje a ambelor partide.
O creştere înşelătoare şi dulce ca o lubeniţă injectată cu zahăr, căci recenta diminutivare a popularităţii democrat-liberalilor a făcut loc pentru hiperinflări momentane.
Despărţirea „amanţilor”
Victor Ponta, imberbul preşedinte al PSD, şi Crin Antonescu, preşedinte al liberalilor şi prezidenţiabil ispititor, sunt prinşi în dansul amanţilor proaspăt despărţiţi. În timp ce Ponta se victimizează neînţelegând recentele atacuri liberale, Antonescu diabolizează PSD-ul prin apelul la păcatele trecutului.
În realitate, umbrit de sfătuitori politici de multă vreme machiavelizaţi, Victor Ponta poate candida consistent la unul dintre cele mai importante trei fotolii ale statului român. Nu acelaşi lucru se poate spune despre Crin Antonescu, a cărui carismă este încă prea mică pentru a deveni masculul politic alfa.
Acesta rămâne în continuare Traian Băsescu, până de curând acuzat de tendinţe dictatoriale, dar catalogat astăzi drept incapabil de a menţine ordinea chiar în propriul partid.
„Fantoma” iubită pe rând de fiecare
Începând cu luna mai o fantomă a revenit pe scenă. În urmă cu trei ani Traian Băsescu era cel care se plimba braţ la braţ cu ea. Astăzi, atât social-democraţii cât şi liberalii spun că mai curând vor muri decât să renunţe la a vedea întrupat acest spectru: alegerile anticipate.
Este un simptom al personalităţii anti-sociale a clasei politice dâmboviţene: indiferent de culoarea politică şi de timpul scurs de la ultimele alegeri, partidul aflat pe valul popularităţii cere anticipate.
Deşi cu toţii invocă legitimitatea oferită de votul popular, niciunul nu respectă mai mult de câteva luni rezultatul procesului electoral. Preşedintele Traian Băsescu, încă Bildunterschrift: Großansicht des Bildes mit der Bildunterschrift: Preşedintele Traian Băsescu, încă "masculul alfa" al politicii româneştiAlegătorul nu e un animal raţional, ci o entitate amorfă care astăzi se acuplează cu tine pe buletinul de vot, mâine te înjunghie cu o ştampilă pe sigla celuilalt.
Va vedea România anului 2010 alegeri anticipate sau nu?
Puţini analişti se încumetă să ofere un răspuns categoric, dar acesta este nu. Nu din lipsă de tupeu politic, ci în primul rând din lipsă de timp.
Traian Băsescu reuşeşte, cu dificultate ce-i drept, să menţină o majoritate în Parlament şi, în ciuda acuzelor din ultima săptămână, chiar colaborând, liberalii şi social-democraţii nu vor putea scufunda barca marinarului.
În plus, Opoziţia nu are încă un program viabil de guvernare, Victor Ponta lăsând să se înţeleagă că partidul său va prezenta ceva abia în octombrie, liberalii neputând să precizeze încă nici măcar o dată anume.
Anticipatele nu se amestecă cu falimentul
Provocarea unei noi crize politice este imposibilă atâta timp cât România rămâne cuplată de FMI. Fondul nu ar tolera instabilitatea politică, întrucât în astfel de condiţii guvernul în exerciţiu nu ar putea aplica măsuri ferme.
Tocmai de aceea Victor Ponta, al cărui principal scop este inducerea anticipatelor, a refuzat să se întâlnească cu delegaţia, FMI pregătind terenul pentru un divorţ fără de care planul său nu poate avea loc.
Atâta timp cât statul român nu va putea evita de unul singur falimentul, posibilitatea ca alegătorul român să fie din nou chemat la urne este mică şi puternic dependentă de deciziile lui Traian Băsescu.
În prezent, suntem destul de departe de acest scenariu: guvernul Boc nu are resurse nici măcar pentru a-şi plăti datoriile către marele aliat american. Dacă banii pentru avioanele F16 nu există, cum ar putea fi inventaţi unii pentru anticipatele lui Ponta?
