Unul dintre avocații lui Platon, condamnat la șase ani privațiune de libertate

Ion Crețu, unul din avocații lui Veaceslav Platon, a fost condamnat la șase ani privațiuni de libertate.

Sentința a fost pronunțată de Judecătoria Criuleni. Surse din cadrul institutiilor de drept au comunicat pentru actual.md că Ion Crețu a fugit din Republica Moldova cu aproximativ 2 luni în urmă și acum este dat în căutare internațională.

Prin aceeași setință, a fost condamnat la 10 ani de puşcărie Roman Cociu, complicele lui Ion Crețu, în săvârșirea traficului de influență. Sentința e cu drept de atac.

Dosarul a fost inițiat în 2014. În data de 18 martie 2014, Ion Crețu a fost reținut vând asupra sa 15700 de euro, bani pe care i-ar fi luat de la un turc. În schimbul banilor, Crețu a promis că va aranja eliberarea unui cetățean bulgar, arestat pentru traficarea unei minore în scopul exploatării sexuale.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.