Unul din membrii organizației criminale „Borman”, reținut într-o operațiune specială// VIDEO

Unul dintre membrii organizației criminale „Borman” a fost reținut într-o operațiune comună a Serviciul de Grăniceri al Ucrainei și a Direcției Combaterii Crimei Organizate a Inspectoratului Național de Investigații, la solicitarea PCCOCS.

Acesta are 46 de ani, este originar din Telenești și era cunoscut ca alias „Dispecer”.

Suspectul avea rolul de a controla transmiterea drogurilor în cantități deosebit de mari pe teritoriul Federației Ruse persoanelor terțe, droguri transportate la indicația liderului organizației criminale, din Spania în Federația Rusă.

De asemenea, acesta era responsabil de comercializarea drogurilor, prin dirijarea curierilor atât pe teritoriul orașului Moscova, cât și în suburbiile capitalei ruse.

La 21 ianuarie, în orașul Odessa, angajații Direcției Combaterii Crimei Organizate a INI, în comun cu Serviciile Speciale ale Poliției de Frontieră din Ucraina, au efectuat percheziții la domiciliu persoanei vizate, în urma cărora au fost ridicate mai multe mijloace electronice (telefonie mobilă, calculatoare, etc.) precum și înscrisuri, ce prezintă interes pentru urmărirea penală.

În privința suspectului, Judecătoria regiunii Odessa a emis mandat de arest pentru 40 de zile, cu ulterioara extrădare.