Unire pe stânga. Ţurcan şi Dodon au bătut palma

Socialiştii devin tot mai bogaţi. Astfel, astăzi, Partidul „Moldova Unită”, condus de ex-comunistul Vladimir Ţurcan, a hotărât să se alăture echipei PSRM, în frunte cu Igor Dodon. Anunţul a fost făcut public de către cei doi lideri politici.

“Stînga politică trebuie să fie gata să prezinte o ofertă politică destoinică, pentru a prelua puterea la următoarele alegeri parlamentare. Aici însă există probleme. PCRM nu mai este cel de altădată. Practic toţi profesioniştii şi majoritatea oamenilor moderaţi au plecat din PCRM. Acolo conducerea a fost monopolizată de extremişti şi de un lider obosit, care nu-şi mai poate controla vorbele şi acţiunile. Nu credem ca PCRM mai poate fi lecuit. Acest partid se va destrăma şi se va transforma într-o stafie politică. Lui îi aparţine trecutul, nu viitorul.

Atât Vladimir Ţurcanu, cât şi Igor Dodon sunt de părere că prin această alianţă vor contribui la consolidarea forţelor de stânga din Republica Moldova. “Convingerea noastră este că procesul de consolidare a forţelor de stânga trebuie să se producă în jurul unui partid de perspectivă, cu un lider energic, cu o echipă profesionistă. Sîntem siguri că exemplul oferit astăzi va fi urmat şi de alţi foşti demnitari şi tehnocraţi”, consideră cei doi lideri.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.