Un originar din Moldova, regizorul momentului la Moscova! Filmul său „Echipaj” este lider la încasări

De două săptămâni, filmul rusesc „Echipaj” este lider la încasări în Rusia, dar şi în spaţiul CSI, reuşind să acumuleze 13,9 mil. de dolari. Filmul, în regia lui Nicolai Lebedev, un regizor născut la Chişinău, a fost deja calificat de criticii de cinema drept „Speranţa anului” al filmului rusesc.

Aceiaşi critici susţin că proiectul va fi în stare să reîntoarcă interesul spectatorilor din spaţiul sovietic faţă de filmele ruseşti.

Până la apariţia pe ecranele mari, filmul în regia lui Lebedev era considerat un remake după filmul sovietic „Echipaj” realizat în 1979. Totuşi, după prezentarea proiectului ,cinefilii au putut observa că deşi în linii mari scenariul celor două filme se aseamănă, acestea sunt diferite.

Totuşi, regizorul filmului sovietic „Echipaj” Alexandr Mitta a anunţat că producătorii noii pelicule au cumpărat de la Mosfilm dreptul de a utiliza titlul filmului din 1979.

Filmul-catastrofă „Echipaj”

Este un film despre un pilot care a salvat mai mulţi oameni, ridicând avionul în aer în timp ce pe uscat nu mai rămăsese un loc sigur. Aflându-se într-o cursă în una din ţările asiatice  echipajul, condus de eroul principal, salvează oamenii de la cutremur, ridicând nava în timp ce pe uscat se revărsa lava şi urma să explodeze o cantitate mare de combustibil.

Deja în timpul zborului, piloţii au aflat că avionul este deteriorat. Mai mult, într-un alt avion care de asemenea s-a salvat nu este destul combustibil pentru a ateriza. Echipajele iau decizia de a transfera pasagerii chiar în timpul zborului dintr-un avion în altul.

Potrivit criticilor de cinema, „în 150 de minute ale filmului „Echipaj” autorii au reuşit să demonstreze toate efectele speciale preluate din blockbusterele americane. Şi toate acestea pe fondul unor relaţii speciale dintre eroii principali”.

În rolurile principale au apărut renumiţii Danila Kozlovski şi Vladimir Maşkov, actriţa rusă Katerina Şpiţa.

nicolai lebedev

Cine este Nicolai Lebedev?

Regizorul Nicolai Lebedev, născut în anul 1966 la Chişinău, a recunoscut că a luat prima dată în mâini camera de luat vederi la 11 ani, atunci când tatăl său i-a cumpărat camera mult visată.

După ce a suferit eşec la examenele de admitere la renumitul  ВГИК de la Moscova, la insistenţa părinţilor, Lebedev a decis să depună actele la Facultatea de jurnalism de la USM din Chişinău.

„A fost o etapă pregătitoare pentru regie: eram o persoană timidă, iar cu ajutorului jurnalisticii vroiam să mă debarasez de timiditate”, a declarat într-un interviu Lebedev.

Potrivit lui, prima experienţă jurnalistică s-a finalizat cu scandal.

„Eugen Doga de la care am încercat să obţin un interviu m-a făcut cu ou cu oţet. Pentru mine a fost o încercare, în care mi-a fost testată tenacitatea, iar de atunci am devenit mai dur. Mă duceam la interviu, mereu gata de o bătălie şi ştiam că pot să provoc iritări, antipatii cu întrebările pe care le puneam”, a relatat Lebedev într-un interviu pentru presa ruse.

Totuşi, după anul trei de facultate, Nicolai Lebedev s-a transferat la facultatea de jurnalism de la Moscova. Iar după ce a absolvit jurnalistica, el depus încă o dată actele la facultatea de regie de la ВГИК. În 1991 el debutat cu un filmul mistic de scurt metraj„Ночлег. Пятница”, iar de atunci şi până acum are în portofoliul său 10 filme.

În 2006, a regizat filmul în stilul fantasy “Волкодав из рода Серых Псов”, care a fost primit reticent de criticii de cinema, dar care în schimb a adus încasări substanţiale de circa 42 mil de dolari producătorilor. În plus, a devenit unul din filmele preferate ale ruşilor.

În 2013 a regizat filmul „Легенда № 17”, despre celebrul hocheist rus Valerii Harlmov, pentru care a luat premiul cel mai bun regizor al anului şi care a devenit lider la încasări, acumulând 27 mil de dolari în Rusia şi 18 mil. de dolari în SUA.  A luat şase premii  “Золотой орёл”.

Astfel, până în present, Ncolai Lebedev a devenit de două ori câștigător al Premiului de Stat al Rusiei, membru al Uniunii Cineaștilor din Rusia, membru al Academiei Ruse de Arte “Nika”.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.