Un nou scandal între PSD România şi PSD Moldova?

Partidul Social Democrat din Republica Moldova critică dur declaraţiile Premierului român Victor Ponta precum că graniţa între Republica Moldova şi România ar deveni una simbolică, transmite Centrul de Presă PSD.

„Premierul român manipulează opinia publică că prin susţinerea României şi unirea statelor noastre vom reuşi să ajungem în Uniunea Europeană”, declară socialiştii.

„Victor Ponta trebuie să demonstreze că este un social-democrat adevărat şi că se gîndeşte şi acţionează în spiritul prieteniei şi solidarităţii, care constituie principii de bază ale doctrinei social-democrate, şi nu în spiritul liberal şi de cotropitor”, comunică PSD.

Totodată, membrii partidului solicită colegilor săi din PSD din România să ceară premierului Ponta să se autosesizeze.

„În caz că premierul României nu se va autosesiza în această direcţie, Partidul Social Democrat din Moldova nu va purta nici un dialog de cooperare cu PSD România şi nu va continua dezvoltarea relaţiilor de prietenie şi de parteneriat cu această formaţiune”, conchid socialiştii.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.