Un nou proiect politic

Vladimir Filat se declară decepţionat de PD şi vrea să reformeze clasa politică moldoveană

"Îmi pare rău că nu am plecat din PD mai înainte", a spus Vladimir Filat, ex-vicepreşedintele Partidului Democrat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă.

Filat a declarat că, imediat după alegeri, a fost supus unui şir de discreditări din partea preşedintelui PD, fapt ce a stat la baza deciziei de a părăsi formaţiunea. "Imediat după scrutin au început lupte nejustificate în cadrul partidului, care au pus punct oricărei posibilităţi de a reveni la un dialog coerent şi constructiv. Liderul PD vorbea prin raioane că Filat ar fi un proiect al lui Mark Tkaciuk. S-a uitat cu desăvârşire ce s-a întâmplat în campania electorală. Aduceţi-vă aminte că nici PD, nici Diacov n-au reacţionat la atacurile la care am fost supus în acea perioadă", a spus Filat. El a menţionat că nu este singurul care a părăsit PD, adăugând însă că nu vrea să vorbească acum în numele altcuiva – "fiecare o să-şi expună punctul de vedere la momentul potrivit" – şi a promis că în cel mult trei săptămâni va prezenta opiniei publice grupul de iniţiativă al noului proiect politic.

"Noul partid va fi de centru-dreapta şi va îmbrăţişa opţiunea populară bazată pe valorile democraţiei liberale. Este un proiect politic modern, ce vine din partea mai multor cetăţeni ai RM – activi, dar care, în mare parte, nu au fost implicaţi direct în procesul politic. Sunt persoane ce s-au afirmat în domeniile lor, jurişti de performanţă, economişti cunoscuţi etc., dar vom reveni la timpul potrivit cu detalii", a adăugat V. Filat. Potrivit lui Filat, noul partid va miza pe segmentul oamenilor "conştienţi, dar care nu au avut până acum o ofertă electorală clară". "Vom prezenta o formulă nouă chiar şi la capitolul fondare a acestui partid, va fi un proces public şi transparent".

În cadrul aceleiaşi conferinţe, V. Filat s-a referit la nedorinţa de reformare a PD, la imaginea negativă a clasei politice de la noi, dar şi la necesitatea de a implementa noi reforme cu caracter liberal. Se aşteaptă că astăzi liderul PD, Dumitru Diacov, va organiza o conferinţă de presă în care va răspunde acuzaţiilor lansate de Filat.

Timpul

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.