Un instructor auto din Cimișlia și o elevă s-au denunțat reciproc la CNA!

Un instructor auto din Cimișlia a ajuns în vizorul după ce ar fi pretins 300 de euro pentru organizarea eliberării unui permis de conducere.

Potrivit denunțătoarei, bărbatul ar fi extorcat banii sub pretextul că poate influența membrii Comisiei de examinare să evalueze pozitiv cunoștințele și să elibereze permisul de conducere de categoria „B”. Banii urmau să ajungă la acesta prin intermediul unui transfer efectuat pe numele fratelui lui, care se află peste hotare.

Chiar dacă instructorul ar fi extorcat banii în noiembrie anul trecut, la finele probei practice a examenului care a avut loc acum câteva zile, acesta a bănuit ceva și a mers la CNA să depună un denunț în privința elevei, precum că aceasta ar fi încercat să-l mituiască.

Ofițerii și procurorii anticorupție au descins, însă, cu percheziții în biroul de serviciu al instructorului, și fiindu-i adusă la cunoștință ordonanța de bănuire, acesta  a recunoscut în totalitate faptele incriminate. El este cum cercetat în stare de libertate.

Dacă va fi găsit vinovat de trafic de influență, bănuitul riscă până la 6 ani de închisoare sau amendă de până la 200 000 de lei. Totodată, acesta riscă să fie tras la răspundere și pentru denunțul fals.

Cazul a fost documentat cu suportul Agenției Servicii Publice, iar conducerea urmăririi penale este exercitată de Serviciul „Sud” al Procuraturii Anticorupție.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.