Un gard amenajat ilegal în sectorul Buiucani, DEMOLAT. Îngrădirea ocupă 700 m² de domeniu public

PE SCURT

Municipalitatea a anunțat că astăzi a început demolarea unui gard de beton, instalat abuziv, din jurul unei construcții amplasate pe str. Alba Iulia, 77. Îngrădirea ocupă o suprafață de 700 m², domeniu public, ocupând trotuarul și limitând calea de acces.

Acapararea abuzivă a spațiului public a privat copii și părinții din cartier de trotuar, pentru a se deplasa în siguranță. Locuitorii din zonă erau nevoiți să ocolească construcția și să circule pe carosabil, fiind supuși pericolului de accidente.

PE LUNG

Demontarea gardului este executată de proprietarul imobilului, la solicitarea Preturii de sector și va dura 2 zile. Ulterior va fi reamenajat trotuarul și reabilitată zona verde.

Vicepretorul sectorului Buiucani Vadim Brînzaniuc a precizat că acest gard a blocat drumul public încă din anul 2006, având menirea de a îngrădi o construcție pornită în lipsa actelor permisive, iar prin intermediul unei hotărâri de judecată, agentul economic a obținut dreptul de proprietate asupra imobilului în construcție.

Mai apoi, tot prin intermediul instanței, a solicitat de la Primărie stabilirea relațiilor funciare pentru terenul pe care a fost începută construcția. Vadim Brînzaniuc a spus că Pretura de sector a sesizat organele de resort, inclusiv Procuratura municipiului Chișinău asupra acestui caz.

De asemenea, la inițiativa primarului interimar Ruslan Codreanu, 3 companii de construcții care au edificat blocuri de locuințe în preajmă vor amenaja un drum de acces de 800 metri, inclusiv trotuare și iluminat public stradal. Lucrările enunțate urmează a fi executate în următoarele 2 săptămâni.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.