Transportul public si campania electorala

Pe 10 iulie va fi ales primarul general al Chisinaului. Una dintre principalele probleme pe care urmeaza sa le rezolve viitorul primar al Capitalei Republicii Moldova este cea a transportului public. Corneliu Rusnac a facut un reportaj in Capitala Republicii Moldova.

Ma aflu in centrul Chisinaului, la intersectia bulevardului Stefan cel Mare si strazii Mitropolit Gavriil Banulescu-Bodoni, unul dintre cele mai aglomerate locuri din capitala Republicii Moldova.

Mii de oameni iau cu asalt, zilnic, sutele de troleibuze si microbuze care circula pe aici. I-am intrebat pe oamenii din strada ce parere au despre transportul public din Chisinau si cum ar trebui rezolvata aceasta problema.

O femeie intre doua varste: „Ar trebui sa fie mai liber”.

„Cateodata transportul se umple asa de tare ca nu ai cu ce sa rasufli”, spune o tanara.

O femeie de vreo 30 de ani sustine ca „nu-i nici o regula in transport, nici in troleibuze, nici in rutiere (maxi-taxi) si permanent sunt probleme cu oamenii – de fiecare data cand intri e sfada”.

„Nu ma folosesc de troleibuz, ci numai de rutiere si sunt multumita ca exista rutiere in oras”, spune o alta femeie intre doua varste, iar un tanar afirma: „Transport normal. Intr-adevar e foarte bine”.

„E prea aglomerat”, considera o studenta.

Pe fundalul campaniei electorale problema transportului public a devenit un subiect fierbinte la care se refera, practic, toti candidatii la functia de primar.

In pofida promisiunilor facute de candidati, se pare ca problema transportului public, dar si cea a degajarii strazilor din centrul Chisinaului, nu va fi chiar atat de usor de rezolvat. Si acest lucru nu din cauza relei vointe, ci pentru ca o solutie de ansamblu solicita investitii prea mari.

Nistor Grozavu, decanul Facultatii de Urbanism si Arhitectura a Universitatii Tehnice din Republica Moldova.

„Chisinaul, la momentul actual, are o retea stradala radiala, adica cand tot transportul este concentrat prin centrul Chisinaului, centrul considerandu-se nu un punct geometric, ci teritoriile adiacente bulevardului Stefan cel Mare, de la strada Izmail sau Academia de Stiinte pana la Universitatea Pedagogica „Ion Creanga”, spune domnul Grozavu.

In opinia lui Nistor Grozavu, pentru a rezolva problema transportului in Chisinau, trebuie construita o sosea de centura pe care sa circule camioanele de mare tonaj si maxi-taxi-urile, numite in Republica Moldova si rutiere.

Dupa ce strazile din centru se vor degaja, pe aici vor putea circula fara dificultate un numar mare de autobuze sau troleibuze care sa inlocuiasca microbuzele, considera decanul Facultatii de Urbanism.

Este greu de crezut, insa, ca viitorul primar va reusi sa faca ordine in acest domeniu, indeosebi ca este vorba de alegeri anticipate, iar mandatul sau va avea o durata de mai putin de doi ani.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.