Tkaciuk, acuzat că a furnizat informații secrete unei ambasade străine

Deputatul comunist Mark Tkaciuk este acuzat că, în perioada cînd deţinea funcţia de consilier al Preşedintelui Vladimir Voronin, a furnizat informaţii despre discuţiile secrete între Chişinău, Moscova şi Tiraspol, unei ambasade străine, acreditate în Republica Moldova, notează Tribuna.

Cu astfel de acuzaţii vine, într-o scrisoare deschisă către participanţii la plenara VIII a PCRM, ex-consilierul lui Vladimir Voronin, Valeriu Reniţă. Acesta a publicat astăzi respectiva scrisoare.

El aminteşte de Memorandumul Kozak, propus Moldovei în 2003 şi care prevedea soluţionarea problemei transnistrene pe calea federalizării Republicii Moldova. În opinia sa, vina pentru eşecul acelui Memorandum o poartă cinci persoane: Vladimir Voronin şi Mark Tkaciuk din partea Chişinăului, Igor Smirnov şi Valerii Liţkai – din partea Tiraspolului şi Dmitri Kozak – din partea Moscovei.

Valeriu Reniţă afirmă că, în seara zileri de 24 noiembrie 2003, totul era pregătit pentru venirea a doua zi la Chişinău a Preşedintelui rus, Vladimir Putin, pentru semnarea Memorandumului, inclusiv covorul roşu de la Aeroport şi comunicatul de presă care urma să fie difuzat a doua zi. Însă, după un sunet al secretarului general al NATO, Javier Solana, şi după vizita oficialului american, Heter Hodges, Vladimir Voronin l-a sunat pe Vladimir Putin şi a contramandat vizita şi semnarea Memorandumului.

El sugerează că oficialii străini cu care a vorbit Vladimir Voronin în acea seară nu aveau de unde să cunoască în detalii ce urma să se întîmple a doua zi, pentru că „Chişinăul şi Moscova s-au înţeles că negocierile vor fi strict secrete pînă la anunţarea textului coordonat al Memorandumului”. „Dar, cineva din participanţii la negocieri, cu o consecutivitate de invidiat, furniza informaţii unei ambasade, care se află nu departe de sediul CC al PCRM. Din cei cinci politicieni menţionaţi mai sus, Kozak, Smirnov şi Liţkai nu puteau face acest lucru din principiu, iar Voronin este exclus după statutul său. Deci, cine rămîne?”, întreabă Valeriu Reniţă.

Totodată, el afirmă că şi Vladimir Voronin are partea sa de vină şi îl acuză şi pe el, dar şi pe Mark Tkaciuk, că ar acţiona în interesul stăpânilor lor de peste hotare, ceea ce, în opinia sa, face imposibilă revenirea PCRM la putere.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.