Tinerii din spatele gratiilor au o șansă la o viață mai bună.  Aceștia învață de bucătari, frizeri sau lăcătuși  

Pentru prima dată în Republica Moldova, tinerii care își ispășesc pedeapsa la Penitenciarul nr. 10 din Goian pot învăța o meserie. Aceștia beneficiază de cursuri de instruire profesională și, după absolvirea acestora, ei se pot angaja în calitate de frizeri, bucătari, cizmari, operatori IT, tencuitori sau electromontori. Inițiativa aparține Fundației Regina Pacis, care a insistat pe calitatea înaltă a instruirii și a asigurat contractarea profesorilor, adaptarea sălilor de curs pentru orele practice și dotarea lor cu inventar modern. Până în prezent, 166 de tinericu vârstele cuprinse între 15 și 20 de ani, au beneficiat de aceste cursuri. 

Diplomele pe care le primesc copiii după absolvirea cursurilor sunt emise de școlile profesionale fără a fi stipulat că aceste cursuri au avut loc în cadrul penitenciarului. Astfel, după eliberarea din penitenciar, tinerii au șanse mai mari să-și găsească locuri de muncă. Despre cum are loc procesul de instruire a minorilor deținuți, de ce aleg să urmeze aceste cursuri și ce zic profesorii despre reușitele lor a fost realizat un documentar cu genericul „Educația după gratii”.  

La lecția de gătit 

Câțiva tineri în uniforme de bucătar și cu bonete pe cap trebăluiesc în cantina penitenciarului. Profesoara Nina Tofan le arată cum să taie roșiile pentru decor. Tot ea povestește că tinerii au început cursul de bucătar prin a învăța cum se prelucrează legumele, apoi prepararea supelor și a sosurilor, iar acum sunt la tema „bucate din brânză și ouă”.  

„Clar că aceasta e cea mai gustoasă profesie”, spune bucătăreasa șefă. „Noi prin degete transmitem la bucate energia noastră pozitivă sau negativă. Bucătarul trebuie să depună mult suflet, bunătate, ca bucatele să iasă gustoase și frumoase, iar clienții să fie satisfăcuți,” adaugă ea.

Cornel, un tânăr care urmează cursul de bucătar, spune că vrea să știe cum să gătească „pentru el însuși”. După eliberare, acesta vrea să-și întemeieze o familie și să aibă un viitor mai bun, iar o profesie bună ar fi un prim pas spre realizarea acestui vis. 

Un alt tânăr spune că la început nu știa ce îi place sau ce profesie va avea în viață, motiv pentru care a decis că va face toate cursurile.  

„Vreau să-i încurajez și pe alți profesori să nu se sfieze să vină aici” 

La început și profesorii care veneau aici aveau emoții. Aurelia Țopa, profesoară la cursul de formare profesională „Frizer”, povestește că nu știa care va fi reacția tinerilor, dacă va fi sau nu acceptată de ei. „Am venit cu anumite reguli, anumite poziții organizatorice.

La început ei nu le știau și se opuneau, dar, treptat, au cules un respect față de acest curs. Vreau să spun că o parte au un respect profund comparativ cu semenii lor de la libertate. Chiar vreau să-i încurajez și pe alți profesori să nu se sfieze să vină aici”, spune profesoara.  

Profesie care poate aduce bani chiar și din penitenciar 

Penitenciarul este ca o mică gospodărie. Și, ca în orice gospodărie, mereu este nevoie de mai mulți gospodari buni.

„Instruindu-i pe tineri în anumite domenii, noi putem să-i angajăm cu certificat, cu diplomă de absolvire. De exemplu, copiii care au însușit cursurile de bucătar sunt angajați la cantina penitenciarului. Adică, ceea ce au învățat nu se uită, dar ei își dezvoltă abilitățile.”

Mai mult, copiii care lucrează în gospodăria penitenciarului sunt remunerați financiar, dar beneficiază și de anumite privilegii sau pot chiar să fie eliberați mai devreme.  

Ilie Zabica, directorul Fundației Regina Pacis, precizează că marea majoritatea a tinerilor care au beneficiat de aceste cursuri se angajează în câmpul muncii după eliberarea din penitenciar.

Copiii din penitenciar îndrăgesc profesia care și-o aleg și așteaptă momentul eliberării pentru a se angaja în câmpul muncii. Punctul forte al acestor cursuri o reprezintă calitatea înaltă a instruirii, adaptarea sălilor de curs pentru orele practice, dotarea cu inventar modern și materiale necesare.”  

Toți au nevoie de a doua șansă 

Directorul fundației care a implementat proiectul de educație profesională susține că astfel de cursuri trebuie să existe în toate penitenciarele din țară. „Instituțiile penitenciare trebuie privite ca instituții de reeducare și nicidecum de ca pedeapsă. Tuturor persoanelor condamnate trebuie să le oferim o a doua șansă,” spune Ilie Zabica.

Dacă tinerilor li se oferă posibilitatea să îmbrățișeze o meserie, aceștia vor putea ieși din cercul vicios. Să devină cetățeni activi, să poată plăti impozite, să-și poată întreține familia prin munca proprie.  

„Am stat toată noaptea și am așteptat zorile. Mi-am strâns lucrurile. M-am îmbrăcat și așteptam cu nerăbdare să ies pe porțile penitenciarului. Mi-am luat rămas bun de la ceilalți deținuți și gardieni. Inima îmi bătea să sară din piept, parcă visam și speram ca nu cumva să mă scol din nou în celulă. În timp ce mergeam spre ieșire, eram decis să nu mai revin niciodată în viață aici. În același timp eram recunoscător pentru lucrurile pe care le-am învățat și care mi-au dat speranță. Mă așteaptă părinții și o nouă șansă”, spune un tânăr care iese de pe porțile penitenciarului. În fața porții îl așteaptă mama. O cuprinde strâns, apoi pornesc la drum. La un drum spre o viață mai bună.   

Filmul documentar „Educația după gratii” a fost produs la inițiativa Fundației Regina Pacis și pune în lumină procesul de instruire a minorilor deținuţi în Penitenciarul din Goian, activitate realizată în cadrul proiectului „Extinderea cursurilor de pregătire profesională pentru minorii din Goian”, implementat cu suportul financiar al Asociației Renovabis din Germania. 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.