Taranii din Dorotcaia cer Rusiei sa plateasca pentru faradelegile lui Smirnov

Peste 1300 de tarani din satul Dorotcaia, raionul Dubasari, au depus plingeri impotriva guvernului Federatiei Ruse la Curtea Europeana pentru Drepturile Omului, invocind incalcarea art. 1 (violarea dreptului la proprietate) si a art. 13 (dreptul la un recurs efectiv) din Conventia Europeana privind Drepturile Omului.

Despre aceasta au anuntat ieri, intr-o conferinta de presa, primarul de Dorotcaia, Andrei Leasco, si juristul Ion Manole, de la Asociatia „Promo-Lex”, care reprezinta interesele petitionarilor la CEDO.

Petitionarii au sesizat inalta Curte in legatura cu faptul ca autoritatile separatiste din rmn le interzic accesul la propriile terenuri agricole, situate dupa traseul rutier Tiraspol-Dubasari, controlat de regimul smirnovist. Taranii din Dorotcaia au atacat in justitie statul rus, deoarece sunt de parerea ca anume F. Rusa este responsabila de incalcarea drepturilor omului pe teritoriul controlat de regimul separatist autoproclamat de la Tiraspol. Totodata, reclamantii mentioneaza ca guvernul R. Moldova, care este obligat sa asigure si sa apere drepturile cetatenilor sai, inclusiv dreptul la proprietate, nu a intreprins masurile necesare in acest sens.

Calvarul taranilor din Dorotcaia, sat aflat sub jurisdictia Chisinaului, dar ale carui proprietati funciare (in proportie de 92%) se afla in zona controlata de separatistii transnistreni, a inceput in 1998, cind, pentru a-si putea lucra pamintul, oamenii au fost obligati sa plateasca taxe si impozite in haznaua lui Smirnov. Situatia s-a agravat in toamna anului trecut, cind autoritatile transnistrene le-au interzis proprietarilor de drept accesul la terenurile agricole privatizate. Separatistii au transferat ilegal cele peste 2700 ha ale s. Dorotcaia in posesia colhozului din s. Dzerjinskoe aflat in subordinea Tiraspolului, dislocind in zona forte paramilitare, care sa „pazeasca” terenurile de taranii moldoveni.

„Primavara trecuta, oamenii au mers sa-si lucreze ogoarele, dar au fost alungati de militienii si „vamesii” transnistreni. Autoritatile tiraspolene au anuntat ca le vor permite sa-si cultive terenurile doar celor care vor semna contracte de arenda cu ei. Lumea este disperata. Pentru majoritatea locuitorilor din Dorotcaia pamintul reprezinta singura sursa de existenta. Multi oameni, neavind alta iesire din situatie, isi iau lumea in cap si pleaca sa munceasca la negru in Rusia sau in Europa”, spune primarul satului. El a mentionat ca numeroasele adresari catre autoritatile de la Chisinau, ambasadele occidentale si institutiile internationale, precum si actiunile de protest in fata Ambasadei F. Ruse in R. Moldova, din 24 aprilie si 11 mai 2005, nu au condus la ameliorarea situatiei. Dimpotriva, aceasta a devenit si mai tensionata.

Petitionarii nu si-au inaintat, deocamdata, pretentiile financiare exacte fata de Federatia Rusa, acestea urmind a fi precizate in cazul in care CEDO va admite cererile spre examinare. Juristul Ion Manole s-a aratat increzator in ceea ce priveste admiterea cererilor, mentionind ca a fost solicitata examinarea acestora in regim de urgenta. El a mai spus ca, in curind, vor mai fi depuse citeva sute de petitii din partea taranilor din alte sate din regiune – Pirita, Cosnita, Cocieri si Malovata Noua, care se confrunta cu aceeasi problema. in total, dupa traseul Tiraspol-Dubasari se afla circa 6 mii ha, care apartin unui numar de circa 5 mii de proprietari din cele cinci sate.

Tinind cont de faptul ca exista un precedent – „cazul grupului Ilascu” – Ion Manole si-a exprimat speranta ca petitiile vor fi solutionate in favoarea taranilor nedreptatiti si ca F. Rusa va fi obligata sa suporte cheltuielile pentru repararea prejudiciilor morale si materiale ale acestora. I. Manole a mai spus ca „Promo-Lex” va trimite Consiliului Europei un apel in care va solicita implicarea acestui organism in rezolvarea problemei taranilor din cele cinci sate.

Pentru a sensibiliza opinia publica, joi, in incinta Muzeului National de Istorie, Asociatia „Promo-Lex” va organiza o expozitie de desene ale copiilor din aceste localitati, cu genericul „O roada asteptata de la un pamint rupt din suflet”. / Alina Turcanu // Timpul

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.