Summit-ul UE a aprobat aderarea Estoniei la zona euro la 1 ianuarie 2011

Şefii de stat şi de guverne din UE au aprobat joi aderarea Estoniei la zona euro la 1 ianuarie 2011, Estonia devenind astfel prima ţară baltică ce va adopta moneda unică europeană, transmite AFP, citând surse nenominalizate.

Conform acestor surse, propunerea de aderare a Estoniei la zona euro ‘a fost aprobată’.
Miercuri, aderarea Estoniei la zona euro a fost aprobată şi de miniştrii de finanţe din UE şi de Parlamentul European.

Estonia, care a aderat la UE în 2004, va deveni a 17-a ţară care va adopta moneda unică europeană, fiind prima ţară baltică şi a treia ţară fostă comunistă, după Slovacia şi Slovenia, care va adera la zona euro.

Ultimele ţări care s-au alăturat uniunii monetare sunt Slovenia – în 2007, Cipru şi Malta – în 2008, şi Slovacia – în 2009.

Pentru a adopta euro, ţările candidate trebuie să respecte mai multe criterii: echilibrarea finanţelor publice (deficit şi datorie de stat), a inflaţiei, fluctuaţii lumitate ale cursului de schimb şi ale ratelor dobânzilor.

Conform ultimelor estimări ale CE, Estonia va avea un deficit public de 2,4 la sută anul acesta şi anul viitor. Datoria sa publică este estimată la 9,6 la sută din PIB în 2010 şi 12,4 la sută din PIB în 2011, un record în UE.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.