Ideea portretelor sportivelor de la noi mi-a venit într-o duminică de vară, în parcul Valea Morilor. Stăteam pe o bancă și observam oglinda calmă a apei, când aceasta a fost tulburată de o canoe. În ea, o tânără sportivă vâslea cu spor, în pofida căldurii care-i aduna broboane de transpirație pe față. Respira încet, adânc, fiind concentrată pe un punct din depărtare, care parcă o îndemna să vâslească tot mai repede. Mi s-a părut o imagine hipnotizantă și frumoasă. Am simțit o plăcere aproape interzisă - să urmăresc o sportivă în regim real, nu doar de pe ecranul televizorului, cum zâmbește timidă în fața camerelor cât timp i se agață medalia de gât.

În aceeași seară am înțeles că nu doar mie mi-a atras atenția sportiva. Pe feed-ul rețelei de socializare mi-a sărit în ochi o fotografie de calitate proastă cu aceeași sportivă, care vâslea pe același lac. Însă, imaginea era postată de un fost politician, actualmente cunoscut mai mult pentru pasiunea și încrederea sa oarbă în teoriile conspirației. Comentariul lui acid spunea: „Uitați-vă, oameni buni, în ce timpuri am ajuns când fetele frumoase își urâțesc în așa hal corpul, în loc să se ocupe cu treburile destinate genului lor…”

Mi s-a părut atunci că este și mai multă nevoie să arăt viața din culise a sportivelor din Moldova. Am fotografiat în mare parte în lunile de iarnă, timp în care sportul, de obicei, este pus pe pauză. Le-am găsit printre pereții jerpeliți, podea rece și în general, condiții proaste. Cu toate acestea, continuă să se antreneze. Fac asta mai mult din pasiune, pentru că sportul, cum mi-au spus ele, este ca un energizant care creează dependență, chiar dacă „nimeni nu te susține, tu te ridici, chiar dacă nimeni nu aplaudă, tu insiști și de fiecare dată treci peste alte limite, care nu se află decât în mințile noastre”.