Spania dansează tango deasupra prăpastiei

De Mariana Nicolaev/ Chişinău / Moldova.ORG/ — Este de invidiat cum unii îşi pot menţine calmul chiar şi în cele mai agitate situaţi, mă refer la Spania. În timp ce mai toată Europa face spume, că iată, iată ce se poate întâmpla cu ea, spaniolii sânt foarte calmi şi preferă să nu-şi strice capul cu tot felul de “nimicuri”, dar să se bucure de vacanţă, pe malul apei, pârjoliţi de soare.

Chiar dacă, şomajul, atinge cote înfiorătoare, de 21 la sută, dintre care 45%, sunt doar din rândul tinerilor, starea de spirit a acestora, este de invidiat.

Cu toate că, sunt din cei care trăiesc viaţa la maxim, iar panica şi frica nu îi priveşte, totuşi, conform sondajelor de opinie, cel puţin cinci din zece spanioli apţi de muncă, nu sunt siguri că mâine vor avea un loc de muncă.

Mai mult de 7 oameni din 10, care au obţinut o diplomă de studii superioare, au temerea că pot suplini rândurile şomerilor, dacă nu ei, atunci unul dintre membrii familiei.

Mai este un factor care face oamenii să se mai bucure de viaţă, şi să nu se limiteze la gânduri şi presimţiri proaste, şi anume că, înaintea Spaniei, prorocit le-a fost întâi Portugaliei şi Irlandei să îngenuncheze în faţa crizei.

Sezonul estival, este o revenire la viaţă pentru Spania, un aparat de Oxigen, pentru cel care stă în comă. Pentru că, indiferent dacă e criză, sau ba, turişti întotdeauna au fost.

La o astfel de aşezare a lucrurilor, oamenii, care au grijă doar de punga lor, continuă să mai danseze tango, asupra abisului economic, ce mocneşte asemeni unui Vulcan.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.