Soţia jurnalistului Ernest Vardanean cere ajutor de la Vlad Filat

Irina Vardanean a cerut ajutorul premierului Vlad Filat pentru eliberarea ziaristului deținut la Tiraspol

Soţia jurnalistului Ernest Vardanean, Irina, i-a cerut premierului Vlad Filat sprijinul pentru a obţine asistenţă juridică independentă pentru şoţul ei, reţinut de serviciile de securitate transnistrene. Din 7 aprilie, Vardanean se afla în arest preventiv, fiind acuzat de spionaj şitrădare. Potrivit biroului de presă al guvernului, Irina a precizat că nici ea, nici avocatul jurnalistului nu au avut acces la Vardanean. Autorităţile de la Tirapol nu acceptă decît avocatul desemnat din oficiu.

Premierul Filat i-a spus că guvernul urmăreşte atent cazul şi a făcut deja mai multe demersuri pentru eliberarea jurnalistului, mai ales prin ţările şi structurile implicate in negocierile pentru soluţionarea conflictului transnistrean. Vardanean este pasibil de o pedeapsă cu până la 20 de ani închisoare.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.