Șor a dispus grăbirea procesului de reparație a celui mai important drum din Orhei

Locuitorii orașului Orhei, dar și din alte localități nu vor mai fi nevoiți să se deplaseze spre spitalul raional pe un drum de proastă calitate. Strada Negruzzi, din sectorul Centru al orașului Orhei, au intrat în plin proces de reparație și modernizare.

Decizia a fost luată de către Primarul de Orhei, Ilan Șor, care, prin intermediul avocaților săi, a emis o dispoziție prin care se menționează că lucrările de construcție și modernizare a principalului drum ce leagă orașul de spitalul raional, să fie desfășurate în regim accelerat.

Astfel, de câteva zile, zeci de de muncitori lucrează de zi până în seară la reconstrucția drumului.

Lucrările de reparație capitală includ nivelarea cu autogreiderul și acoperirea cu pietriș. După aceasta toate tronsurile de drum vor fi acoperite cu un strat de până la 10 cm de asfalt fierbinte.

Totodată, pe lângă modernizarea carosabilului vor fi amenajate și trotuarele pentru pietoni. Amintim că în orașul Orhei se desfășoară, concomitent, lucrări de reabilitare capitală a mai multor drumuri .

Astfel pentru executarea lucrărilor în termen sunt antrenaţi peste 50 de muncitori profesioniști şi circa 15 unităţi tehnice.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.