Sondaj CRSS: Aproape 90 % din cetăţenii români sunt de acord cu unirea Basarabiei cu România

Rezultatele preliminare ale unui sondaj de opinie efectuat în România de Centrul Român de Studii şi Strategii la nivel naţional, arată că 87,25 % din cei intervievaţi sunt de acord cu unirea Basarabiei cu România, transmite Romanian Global News.

Întrebaţi dacă sunt de acord cu unirea Basarabiei cu România, 87,25 % respondenţi au răspuns Da, iar alţi 12,75% au răspuns Nu.

Sondajul a fost efectuat de în perioada 7-23 iunie, curent, pe un eșantion de 1486 de subiecți din România, iar rezultatele preliminare ale acestuia vor fi făcute publice în cadrul conferinţei „REUNIREA CELOR DOUĂ STATE GERMANE model de integrare euro-atlantică pentru R. Moldova, prin REUNIREA CELOR DOUĂ STATE ROMÂNEŞTI” ce va avea loc la Chişinău pe 20 august.

Potrivit sursei, respondenţii nu au avut nicio problemă în identificarea spaţiului despre care au fost chestionaţi: Basarabia. Din acest punct de vedere, în mentalul colectiv al românilor din dreapta Prutului, Republica Moldova are statutul de provincie istorică.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.