Socialiștii împotriva unionismului: Promitem un set de legi pentru consolidarea statalității// VIDEO

Reprezentanții Partidului Socialiștilor s-a pronunțat astăzi împotriva unionismului, declarând că dacă vor prelua guvernarea una dintre inițiativele sale va fi adoptarea unui set de legi pentru consolidarea statalității și apărarea suveranității R. Moldova.

Deputatul socialist Vlad Bătrîncea a menționat la o conferință de presă că socialiștii vor proteja integritatea și suveranitatea țării și vor introduce disciplina „Istoria Moldovei” în curricula şcolară.

„Vom face tot posibilul ca să fie consolidată statalitatea noastră. Să construim o Moldova ca stat suveran… Vom prelua cele mai bune practici de peste Prut, unde Senatul României a interzis prin lege chemările la destrămarea statului și orice atentate la adresa securității naționale”, a spus Bătrîncea.

Nicolae Pascaru, candidatul socialiștilor în circumscripția nr. 37, a spus că în ultimii ani au apărut mai multe organizații care promovează unionismul și separatismul. „Trebuie să fim atenți să nu ne jucăm cu țara în bunghi. R. Moldova trebuie să fie stat puternic”, a spus candidatul socialist.