Situația la frontieră. Rămâne sistată activitatea a două puncte de trecere

Toate punctele de trecere de la granița cu România activează în regim normal la această oră. Totodată, două puncte de trecere de la granița cu Ucraina (Cismikioi-Dolinskoe si Vulcănești- Vinogradovka) nu sunt accesibile din cauza blocării anumitor porțiuni de drum pe partea ucraineană.

Pe parcursul a 24 de ore, în punctele de trecere, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire din ţară, din cauza condițiilor meteorologice se atestă o descreștere a fluxului de persoane şi mijloace de transport, astfel, angajații Poliţiei de Frontieră au înregistrat circa 11400 traversări ale persoanelor şi aproximativ 2200 traversări ale unităţilor de transport.

La fel, urmare a schimbului de informații cu organele de ocrotire a normelor de drept naționale și internaționale, în punctele de trecere au fost reţinute 5 persoane aflate în căutare.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.