Sibiul etichetat de CNN drept “Praga fără turişti”

Sibiul este printre destinaţiile turistice mai puţin cunoscute din Estul bătrânului continent. Acesta apare, alături de oraşe din alte şapte ţări, într-un clasament al portalului travel.cnn.com. În materialul „Dincolo de Praga: 8 oraşe est-europene nedescoperite” sunt descrise motivele de ce respectivele ar trebui să apară pe „radarele” a tot mai mulţi turişti.

Astfel, „Etichetat în mod întemeiat drept „Praga fără turişti”, oraşul transilvănean Sibiu are pieţe imense, cea mai mare galerie de artă din România (muzeul Brukenthal) şi bisericile săseşti restaurate – toate cu o doză de ospitalitate locală ce lipseşte adesea în alte locuri din ţară”, scrie travel.cnn.com.

Portalul mai recomandă turiştilor să treacă pe la unul din restaurantele cu specific ardelenesc, unde vor savura bucate tradiţionale – sarmale sau ciorbă de burtă. Totodată, aceştia sunt îndemnaţi să viziteze Muzeul de vânătoare „August von spiess”.

Sursa citată propune turiştilor să mai viziteze alte şapte oraşe, mai puţin cunoscute, cum ar fi: Poznan (Polonia), Odessa (Ucraina), Karlovy Vary (Cehia), Kotor (Muntenegru), Durresi (Albania), Veliko Tarnovo (Bulgaria) şi Kosice (Slovacia).

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.