Sefii spionilor din zona s-au intalnit la Chisinau

Conducatorii serviciilor speciale si de informatii din Republica Moldova, Bulgaria, Romania si Ucraina au examinat la Chisinau, in zilele de joi si vineri, probleme ce vizeaza eventuale amenintari la adresa securitatii nationale si regionale.

Potrivit responsabililor din cadrul Serviciului de presa al SIS, discutiile s-au axat, in special, pe necesitatea intensificarii luptei impotriva terorismului international, traficului de arme, persoane si droguri, precum si pe extinderea cooperarii in interesul asigurarii securitatii celor patru state.

Actiunea s-a desfasurat in cadrul procesului de cooperare in Europa de Sud-Est, avand drept scop stabilirea unor prioritati comune in lupta cu criminalitatea organizata si coruptia, precum si in baza initiativelor lansate in cadrul summit-ului Uniunii Europene de la Varsovia, care impune serviciile de informatii sa-si conjuge eforturile in vederea contracararii acestor fenomene.

De asemenea, participantii la reuniune au examinat si stabilit noi cai de conlucrare in domeniul asigurarii securitatii economice si contracararii structurilor criminale transfrontaliere. Partile s-au expus in unanimitate asupra necesitatii unei cooperari mai eficiente a serviciilor de informatii in scopul anihilarii fenomenelor si riscurilor care ameninta securitatea nationala si europeana si perfectionarii, in continuare, a mecanismului colaborarii multilaterale.

In cadrul reuniunii au avut loc si consultari bilaterale intre delegatii. Sefii delegatiilor au fost primiti de seful statului, Vladimir Voronin.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.