Ședință de urgență la Guvern privind elicopterul SMURD prăbușit

Prim-ministrul Pavel Filip a convocat, ieri seara, o ședință de urgență cu șefii instituțiilor implicate în elucidarea cauzelor accidentului aviatic din raionul Cantemir, soldat cu decesul a patru membri ai echipei SMURD: pilotul, copilotul, medicul si paramedicul.

Premierul a transmis condoleanțe în nume personal, dar și al Guvernului, familiilor victimelor accidentului, exprimându-si recunoștința pentru sacrificiul eroilor adus în misiunea de salvare a vieților omenești.

”Să știți că noi, aici în Republica Moldova, apreciem munca acestor oameni și le suntem recunoscători pentru sprijinul acordat în salvarea pacienților. Munca lor a fost una de sacrificiu, a unor adevărați eroi. Acum avem datoria să facem totul pentru a afla cauzele accidentului și aceasta va fi dovada respectului nostru pentru cei, care, cu dedicație și curaj, și-au îndeplinit nobila misiune de salvatori”, a spus Pavel Filip.

Oficialul a subliniat că ancheta în cazul prăbușirii elicopterului trebuie să fie una cât mai completă și mai obiectivă.

”La această etapă există o comunicare foarte bună la nivelul instituțiilor responsabile de elucidarea cauzelor accidentului și vom face totul pentru a veni cu un rezultat al anchetei cât mai curând. Este o datorie morală în primul rând și un semn de respect pentru victimele accidentului de a aduce claritate în acest caz”, a declarat acesta.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.