În noapte de 12 spre 13 iunie 1941 a avut loc primul val de deportări din Basarabia și nordul Bucovinei. Într-un raport trimis lui Stalin, urmau să fie anihilate cele mai „periculoase” organizații și oameni.
Operațiunea majoră de arestare și deportare a fost stabilită pentru noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, fiind vizate 32 423 de persoane din Basarabia, Bucovina de Nord și ținutul Herței. Dintre acestea, 6 250 urmau sa fie arestate, iar 26 173 – deportate.
Odată aduşi care în Siberia sau în Kazahstan, deportaţii erau supuşi unor munci silnice în condiţii insuportabile. Erau cazaţi în nişte barăci foarte înguste unde nu existau niciun fel de norme sanitare. Mulţi dintre cei deportaţi au murit în gulagurile ruseşti din cauza subnutriţiei, bolilor şi a greutăţilor.
Mai târziu, deportaţii au fost “reabilitaţi” şi li s-a permis să plece, însă li s-a spus că nu au voie să se întoarcă la locul de baştină. Reabilitarea consta în reîntoarcerea paşapoartelor şi oferirea de aşa-zisele “certificate de reabilitare”.
O parte din cei deportaţi care mai rămăsese în viaţă nu s-au mai întors acasă de frică. O altă parte s-au reîntors, însă au fost nevoiţi să-şi construiască alte case şi să înceapă o nouă viaţă, în care zi de zi erau discriminaţi şi consideraţi duşmani ai poporului.
În momentul în care au fost deportaţi, toate averile care le deţineau familiile de ţărani erau confiscate. La întoarcere nu li se oferea nimic. În anul 1990, când a apărut legea privind acordarea anumitor drepturi foştilor deportaţi şi deţinuţi politici, mulţi dintre aceştia au încercat să-şi recupereze averile, însă, o bună parte din ei şi acum merg prin instanţe pentru a-şi recupera agonisirile de-o viaţă a familiei lor.
