Se caută judecător la Curtea Constituţională! Guvernul organizează concurs pentru suplinirea funcției vacante

Guvernul desfăşoară, în perioada 20-27 aprilie,  concurs pentru suplinirea funcției de judecător la Curtea Constituțională. Aceasta a devenit vacantă pe 14 aprilie, odată cu expirarea mandatului de judecător al Curții Constituționale al unuia dintre cei doi membri desemnaţi de Guvern.

Printre condiţiile şi cerinţele faţă de candidaţi se numără: reputație ireproșabilă, cunoștințe în domeniul sistemului juridic național şi a dreptului internațional public, precum și experiență în domeniul juridic.

Dosarul, sigilat în plic, se depune personal, sub semnătură, la sediul Cancelariei de Stat (mun. Chişinău, Piața Marii Adunări Naționale, nr.1, bir.550). Dosarele sunt recepţionate începând cu data de 20 aprilie 2017, ora 11.00, până la data de 27 aprilie 2017, ora 17.00. Dosarele incomplete sau depuse după expirarea datei-limită nu vor fi examinate.

Desfășurarea concursului, precum şi activitatea Comisiei de selectare a candidatului sunt reglementate de prevederile Constituţiei Republicii Moldova, ale Legii cu privire la Curtea Constituțională și ale Regulamentului privind modul de organizare și desfășurare a concursului pentru suplinirea funcției de judecător la Curtea Constituțională din partea Guvernului, aprobat prin Dispoziția Executivului din 14 aprilie 2017.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.