Scrisoarea unui tânăr din Bălți stabilit în Paris către Trăian Băsescu

Stimate Domnule Președinte,

Vă mulțumesc anticipat pentru atenția acordată răspunsurilor la întrebările mele. Din păcate, fiind actualmente la Paris, nu pot să vi le adresez personal.

BĂLȚI ȘI ROMÂNIA

1. 1. Sunt bucuros că la 82 de ani de la ultima vizită a unui demnitar român care poartă lumina, adică Regele Carol al II-ea în 1935, ați venit și Dvs. la Bălți, orașul în care probabil s-a început (Bălți a fost primul oraș din Basarabia, zemstva căruia a „votat” Unirea la 3 martie 1918 încă înainte de Sfatul Țării la Chișinău la 27 martie 1918) și s-a terminat (Holocaust la Bălți, bombardamente germano-române în 1941) istoria comună a României și Basarabiei din perioada interbelică, o perioadă de aur a acestui oraș până la ascensiunea fascismului în România, oraș care de-a lungul istoriei a suferit probabil cel mai mult dintre toate localitățile din Basarabia atât pe plan uman, cât și pe cel al infrastructurii urbanistice și care astăzi este complet desfigurat. Din motive recunoscute de comunitatea internațională nu consider ca „lumină” vizita lui Ion Antonescu pe 17 iulie 1941 la Bălți și întâlnirea sa cu Eugen Ritter von Schobert tot în capitala de nord a Moldovei, nici ultima trecere a lui Antonescu prin Bălți în august 1944 când a fost adus la Moscova. Tot acest oraș a cunoscut în vara-toamna lui 1944 gropi comune în care au fost aruncați prizonieri de război germani şi români uciși de sovietici. Tot acest oraș a cunoscut deportările organizate de către autoritățile sovietice începând cu anul 1940, apoi și 1949, în cadrul operațiunii Iug de pe gara Slobozia. Sunt sigur că cunoașteți și istoria basarabenilor, printre care și Doamna Stela Popescu, născută la Bălți, care au trebuit să fugă din Basarabia după anexarea acesteia de către URSS și trimiterea în lagăre a burgheziei, agricultorilor și a intelectualilor locali și nu numai.
   2. Acest oraș, chiar dacă s-a constituit ca oraș pe timpurile Imperiului Rus, a devenit oraș propriu-zis datorită evreilor. Fără îndoială cunoașteți cum bălțeni evrei organizau pe timpul Regatului României servicii speciale la sinagogile din Bălți pentru Mihai, fiul Regelui Carol al II-lea, cum păstra administrația românească grădina publică Maria la Bălți (fondată de Împărăteasa Rusiei Maria Alexandrovna, bunica Reginei Maria a României, în onoarea căreia a fost numită și strada paralelă cu grădina Maria în centrul Bălțiului – strada Regina Maria). Mozaicul istoric uman al acestui oraș, ca și cel al multor orașe shtetele a României din perioada interbelică, a fost decimat pe timpurile Holocaustului, când jumătate din populația Bălțiului a fost de origine evreiască, iar cealaltă jumătate alcătuită din români, ruși, polonezi, germani, austrieci și armenii.
   3. Este numai de lăudat faptul că România s-a întors spre lumină și Domnul Președinte Klaus Iohannis a promulgat legea inițiată de Domnul Crin Antonescu privind condamnarea și pedepsirea faptei unei persoane de a promova, în public, cultul persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracțiuni de genocid contra umanității şi de crime de război, precum şi faptei de a promova, în public, idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, și pedepsirea lor cu închisoare de la 3 luni la 3 ani și interzicerea unor drepturi. Potrivit acestei legi negarea, contestarea, aprobarea, justificarea sau minimalizarea în mod evident, prin orice mijloace, în public, a Holocaustului ori a efectelor acestuia, a genocidului, a crimelor contra umanității şi a crimelor de război, se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
   4. Este numai de lăudat și că România a adoptat legea privind instituirea Zilei Limbii și Teatrului Idiș, proiect legislativ pe care l-a inițiat deputatul Domnul Silviu Vexler în urma dialogului cu Doamna Maia Morgenstern, care a primit chiar în ajunul sărbătorii de 1 decembrie ”Cheia orașului București” și Diploma de Excelență pentru întreaga activitate în slujba românilor.
   5. Cine știe, poate și cântăreața Doamna Isa Kremer de origine bălțeană, cunoscută în întreagă lume anume pentru cântecul Mayn Shtetele Belz, ar putea să aibă un astfel de premiu în ziua de astăzi?
   6. Cum să facem noi astăzi să reinventăm această cultură yiddish la Bălți? Cum să facem să reconstruim centrul vechi al orașului și cartierele evreiești distruse pe timpurile Holocaustului, distrugerea cărora a fost definitivată în perioada sovietică? Cum să reconstruim acel Mic Paris basarabean care a fost Bălți? Astăzi auzim mai multe voci care ba nu recunosc, ba încearcă să relativizeze Holocaustul la Bălți, descris drept „Iadul de la Bălți…” de către Ziarul de Iași: “În lagărul de lîngă Bălți nu a fost ca la Auschwitz sau Birkenau. A fost un lagăr de concentrare în care nici măcar nu a fost nevoie de gazare. Erau zile în care mureau cu zecile înghețați de frig sau de foame…” Trebuie să fim capabili să înfruntăm istoria Bălțiului, să fim capabili să ne privim în ochi unii pe alții și să ne recunoaștem erorile și să ne asumăm responsabilitățile respective – doar singurul lucru cu adevărat important este fericirea și bunăstarea oamenilor fără teste ADN. Doar asta reprezintă înțelegerea, iubirea adevarată, în cazul nostru înțelegerea și iubirea României. O crimă nu scuză o alta. Condamnați și Dvs. minimalizarea sau/și negarea Holocaustului la Bălți?

UNIONISM ȘI DE CE 26 DE ANI DE LA INDEPENDENȚĂ BASARABIA NU S-A REUNIT CU ROMÂNIA

1. România, în pofida perioadelor de istorie întunecate ca fascismul și comunismul, a reușit să se întoarcă în familia țărilor europene care împărtășesc aceleași valori, care ca și România au fost fondate ca état-nation (state-națiuni) pe baza Iluminismului din Primăvara revoluțiilor europene din 1848. În opinia mea, aceasta reprezintă fundamentul națiunii românești, națiunii în sensul francez (iluminist) al cuvântului, adică al națiunii bazate nu pe sânge, ci pe alăturarea corpului politic care este statul Român.
2. În acest context este foarte îngrijorătoare ascensiunea argumentului naționalist în discursul mai multor unioniști, inclusiv a celor care vă înconjoară în PUN. Mai mult decât atât, Dvs. și cu mine suntem unioniști, precum unioniști se consideră și cei care vă înconjoară. Dar oare ce înseamnă a fi unionist? Să-i numești public pe basarabenii rusofoni coloana a 5-a, să strigi cemodan – vokzal – Rossiya! (valiza – gara – Rusia în rusă)? Unionismul meu nu este cel al acestor persoane. Isterie, distrugere, învinuirea altora de propriile eșecuri, sălbăticie, absența culturii generale, primitivism, complexe personale și o profundă beznă spirituală la care se adaugă ignoranța totală cu privire la ceea ce este România de astăzi (dar și de ieri – unde regimul lui Antonescu a fost condamnat moral și juridic) – acesta nu este unionismul meu.
3. Considerați că cei care vă înconjoară în partidul PUN reprezintă o forță nouă, proaspătă, nu sunt reciclați inclusiv din trecutul așa zis glorios sovietic, sunt o forță capabilă să motiveze singură (fără carismă Dvs.) păturile importante ale populației din actuala Republică Moldova? Oare această formațiune reprezintă oameni care nu sunt cunoscuți pentru promisiuni deșarte? Mulți dintre ei au fost în toate ramurile puterii de stat în Moldova: de la deputați în parlamentul Republicii Moldova până la miniștri și chiar președinte al Republicii Moldova. Dar ce au reușit aceștia în privința unirii? De ce după 26 de ani de promisiuni de la establishmentul moldovenesc unionist singurul lucru care rămâne stabil sunt însăși aceste promisiuni, dar nu și fapte?
4. Unionismul meu trece în primul rând prin creier (dacă este) și înseamnă: creație, construcție, lumină, cultură, înțelegere, frăție și bineînțeles bune maniere și tutuială eventual numai după cunoștința personală a unei persoane. Din păcate constat că toate aceste noțiuni sunt străine mai multor unioniști – și aceasta este critica mea cea mai mare. Cuvântul unionist este o onoare ușor exagerată pentru unii, care prin acțiunile lor contribuie mai mult la scăderea susținătorilor unirii, decât la creșterea numărului lor. Cum să ajungem cu așa oameni la consens intern cu privire la unire în societatea moldovenească ? Câți dintre unioniști cunosc câte acte sunt în piesa Cântăreața Cheală a lui Ionesco? (un singur act), câți dintre ei cunosc cel puțin un film din noul val al cinematografiei românești (filmele lui Cristi Puiu/Cristian Mungiu spre exemplu)? 

INSTITUȚIONALIZAREA UNIONISMULUI vs. CUM SĂ ÎNVĂȚĂM SĂ IUBIM ROMÂNIA ȘI SĂ ÎNȚELEGEM MAI BINE BENEFICIILE UNIRII

1. Nu sunt convins că pentru a înfăptui reunirea avem nevoie de partide politice. Apropo, primul partid care a constituționalizat unionismul la nivel de partid în Moldova a fost cel al Doamnei Pavlicenco. În opinia mea, Unirea, ca și România, ca să fie un lucru bine făcut, trebuie să treacă prin mințile oamenilor și nu prin emblema partidului respectiv. Unirea este mult mai mare decât apartenența la un partid politic oricare. Aici vine și întrebarea mea privind prezența Dvs. în politica moldovenească în cadrul unui partid: oare scopul și misiunea Dvs. de realizare a Unirii nu depășesc liniile partinice? Cât privește instituționalizarea unionismului în Republica Moldova, constat un singur lucru – de la mai mult de un milion de persoane la Podul de Flori în 1991 avem numai 30% din populație care, conform sondajelor, se declară în favoarea ideii Unirii. De ce numărul celor care sunt pentru Unire a scăzut pe când instituționalizarea unionismului a crescut și s-a ancorat definitiv în politica moldovenească? Cine trebuie să-și asume responsabilitatea pentru absența susținerii masive a reunirii? Câte acțiuni sunt constructive și nu dezbină (cum sunt inițiativele deputatului Domnul Constantin Codreanu privind construiea autostrăzii – aici  așteptăm cu nerăbdare și susținerea României privind reluarea zborurilor internaționale de la Aeroportul Internațional Bălți). Când vom putea cumpăra bilete la primul zbor regulat Bălți – București cu TAROM sau cu BLUE AIR sau de ce nu și cu CARPATAIR?
2. Astăzi în Republica Moldova se resimte o profundă sărăcie spirituală, cauzată inclusiv de propaganda sovietică și de reminiscențele mentalității sovietice. Deși rusofonii în Republica Moldova sunt minoritari (chiar și în cazul în care toți ar fi împotriva Unirii, nu văd cum ar încurca votul lor la un referendum dacă majoritatea românofonă ar vota pentru). În acest context, aș vrea să vă întreb când vom avea cel puțin un post TV românesc difuzat în rusă (dublat, subtitrat sau chiar și emis în rusă) pe întreg teritoriul Republicii Moldova? Nu credeți că stereotipurile și clișeele negative ridicole despre România trebuiesc combătute? Cine va lucra cu Rusia și cu rusofonii și cu alte minorități din Basarabia să le explice că Unirea Republicii Moldova cu România nu este împotriva Rusiei, ci pentru oameni care trăiesc între Prut și Nistru?

ROMÂNIA ȘI EU

Am 50 la sută sânge românesc (basarabean dacă doriți) și restul distribuit între origini poloneze, lituaniene, rusești, ucrainene, șamane și franceze. Bunica mea este de proveniență lituaniano-poloneză și s-a stabilit în Basarabia după război și după ce s-a mutat de la Constanța și Galați. Înainte să fie medic în Armata Roșie, familia sa a fost mutată din Lituania la Vladivostok pe timpurile Imperiului Rus, după ce toți părinții și rudele ei au fost trimiși în lagăre de către NKVD – ultima dată când și-a văzut părinții a fost la vârsta de 15 ani. Bunica mea a trecut și prin asediul Leningradului studiind medicina la Universitatea Pavlov și fiind în același timp fiica dușmanilor poporului. Ea a fost medic emerit al Moldovei, a reconstruit și a condus Serviciul de Urgență de la Bălți mai mult de 30 de ani după război, dar nu a fost nicio zi membră a Partidului Comunist. Când a căzut Cortina de Fier, primul lucru pe care ea l-a făcut – m-a dus în excursie prin România, la Iași, Galați, București și Constanța – anume Constanța… Ea a vrut să-mi arate orașul în care a trăit puținele clipe fericite din viața sa, să mă întâlnesc cu români – oameni care i-au devenit dragi cât timp a trăit la Constanța, locul unde mama mea rusofonă a fost educată de o dădacă din România. Numai că Cortina de Fier a căzut prea târziu – bunica mea nu i-a mai găsit pe oamenii pe care-i cunoscuse pe vremuri după ce a bătut la ușile pe care le recunoștea – nu-i mai rămânea decât să se plimbe pe străzi și să plângă atingând zidurile clădirilor pe care le mai recunoștea. Așa am descoperit eu România – prin perspectiva relațiilor umane, prin respectul oamenilor, în primul rând. Viețile oamenilor sunt complicate, nuanțate și naționalismul nu-și mai are loc într-o societate modernă. Ca și aviatoarea Nadia Russo de origine rusă care a fost printre primele femei pilot din România în cadrul Escadrilei Albe, ca și Pavel Kisseleff, numele căruia îl poartă azi o arteră importantă din București între Piața Victoriei și Piața Presei Libere, ca și familia de germani basarabeni a fostului președinte al Germaniei Domnul Horst Köhler, părinții căruia sunt originari din regiunea Bălțiului. Asta este Bălți, Basarabia, România și Europa.

—

Cine ar fi acel Lech Wałęsa român care ar păstra pacea fragilă socială la Bălți și în Basarabia în general contribuind în același timp la renașterea conștienții și solidarității poporului României întregite, care ar fi precursorul căderii zidului de pe Prut și cine ar fi acel Urho Kekkonen român care ar fi capabil să găsească echilibrul în relațiile internaționale privind Unirea și înțelegerea Unirii pe planul politic internațional?

—

Cu respect,

Alexandr Baikalov