Connect with us

Cultură

Scriitorul Petru Cărare s-a stins din viață

Publicat

pe

PE SCURT

Poetul, prozatorul, publicistul şi dramaturgul Petru Cărare s-a stins din viață astăzi, 27 mai, la vârsta de 84 de ani. Anunţul a fost făcut de scriitorul şi fostul deputat Vasile Şoimaru, pe o reţea de socializare.

„Fraţilor, l-am pierdut pe Petru Cărare. Azi, dimineaţă, a urcat la ceruri, lăsându-ne nouă ascuţitele sale „Săgeţi” şi casa părintească din Zaimul lui Alexie Mateevici pe care „culturnicii” de la Chişinău aşa şi n-au transformat-o în Casa Memorială „Petru Cărare”… Personal, n-am cunoscut un poet mai curajos printre basarabenii de după cel de-al Doilea Război Mondial. Dumnezeu să-L ierte şi să-L odihnească în pace!!!”, a scris Vasile Şoimaru.

PE LUNG

Petru Cărare s-a născut la 13 februarie 1935, în satul Zaim, astăzi raionul Căușeni din Republica Moldova. Își face studiile Facultatea de Jurnalistică a Şcolii Centrale Comsomoliste din Moscova şi Cursurile Superioare de Literatură ale Institutului „M. Gorki”.

Debutează editorial cu volumul de poezii umoristice „Soare cu dinţi” (1962), urmat de „Trandafir sălbatic”, în care condamnă viciile sociale.

În 1971, Cărare a fost numit director al Biroului de propagare a literaturii de pe lângă Uniunea Scriitorilor.

Tot atunci a tipărit volumul de versuri satirice „Săgeți”, care nu a trecut cenzura și a fost retras la scurt timp din librării.

Toate exemplarele au fost nimicite, cu excepția unui sac de cărți recuperat de un evreu de la Cimișlia.

Petru Cărare a fost decorat cu Titlul onorific „Maestru al literaturii” (1994), Medalia „Mihai Eminescu” (1996), Premiul Naţional pentru Literatură (2000), Premiul „Opera omnia” al Uniunii Scriitorilor din Moldova (2008), Ordinul Republicii (2010), acordat de preşedintele Republicii Moldova Mihai Ghimpu.

Foto: publika.md

loading...

Este angajată în domeniul media încă din 1999. Timp de 14 ani, a fost reporter la Agenția de Stat Moldpres, apoi a lucrat la Flux și portalul Arena. Face parte din echipa Moldova.org din 2014.

Cultură

O nouă ediție a Salonului Internaţional de Carte „Bookfest Chişinău”: 50 de edituri vor expune peste 50 mii de volume

Publicat

pe

De către

PE SCURT

O nouă ediție a Salonului Internaţional de Carte „Bookfest Chişinău” va fi inaugurată miercuri, 28 august, ora 12:00, în incinta Centrului Internaţional de Expoziţii „Moldexpo”.

Pe parcursul celor cinci zile, cele mai importante edituri din Republica Moldova și România îi așteaptă pe cititori cu o bogată ofertă editorială ce include cărți pentru copii, auxiliare școlare, dar și o vastă gamă de volume din cele mai variate domenii. În total, vor participa cca 50 de edituri care vor expune peste 50 de mii de volume.

PE LUNG

În cadrul Salonului Internaţional de Carte „Bookfest Chişinău”, ediția 2019, vor avea loc mai multe lansări și expoziții de carte; întâlniri și sesiuni de autografe cu scriitori și oameni de cultură; jocuri intelectuale și interactive; lecturi „en plein air”; saloane muzicale; cenacluri literare; va fi lansată Campania „Salvează lumea donând o carte” etc.

Vizitatorii sunt așteptați cu reduceri la cărţile pentru copii şi adolescenţi, cadouri şi tombole cu premii.

Evenimentul se va desfășura în perioada 28 august – 1 septembrie. Intrarea este liberă atât în cadrul Salonului de Carte, care va putea fi vizitat zilnic între orele 10:00 – 20:00, cât și la toate evenimentele programate pe durata acestuia.

Evenimentul este organizat de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării din Republica Moldova, în parteneriat cu Ministerul Culturii și Identității Naționale, Institutul Cultural Român, Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru Românii de Pretutindeni, Biblioteca Națională a Republicii Moldova, Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, Uniunea Editorilor din Republica Moldova, Asociația Editorilor din România.

Foto: haibun.md

loading...

Citește mai departe

Cultură

Viorel Mardare a decedat

Publicat

pe

De către

Regizorul Viorel Mardare s-a stins din viață în această dimineață, la ora 7:15, după mai bine de jumătate de an de luptă cu adenocarcenomul,  care i-a afectat rinichii, plămânii și ficatul. Diagnoza i-a fost pusă în august 2018. Viorel Mardare urma un tratament prin cure de chimio și imunoterapie la o clinică din Austria, iar pe 21 ianuarie a fost internat la Institutul Oncologic din Chișinău.

Viorel Mardare este unul dintre cei mai renumiți regizori moldoveni contemporani. El este cunoscut și apreciat în special pentru spoturile publicitare și sociale pe care le-a regizat în cadrul Atelierului Sergiu Prodan. El a devenit renumit la nivel internațional în 2016, când a fost produs filmuleţul „Go on. Fruits from Moldova”, în care melodia lui Freddy Mercury a fost interpretată de oameni simpli din Republica Moldova.

Viorel Mardare s-a născut la 7 octombrie 1981, în Chișinău și a studiat la Facultatea de Jurnalism, USM și la Regie și Film, AMTAP.

loading...

Citește mai departe

Cultură

Gunoierii turci au deschis o bibliotecă cu cărțile aruncate de alții

Publicat

pe

De către

O bibliotecă din Ankara dă un nou înțeles importanței cărților în viața noastră. Potrivit unui reportaj CNN, gunoierii din capitala Turciei au deschis o bibliotecă publică alcătutiă numai din cărți salvate din gunoaie după ce au fost aruncate de foștii posesori.

Biblioteca se află în cartierul Çankaya din Ankara și a fost înființată după ce gunoierii au început să colecteze cărțile aruncate, scrie Cotidianul.ro.

Inițial, cărțile puteau fi împrumutate doar de angajații de la Salubritate și familiile acestora. Dar, odată ce colecția s-a mărit iar interesul pentru bibliotecă a crescut în rândul comunității, biblioteca a fost deschisă publicului.

În prezent, biblioteca are peste 6.000 de cărți, de la beletristică la literatură non-fiction. Există și un departament de cărți și benzi desenate pentru copii, dar și un departament cu lucrări științifice. Cărțile în limbile engleză și franceză sunt disponibile pentru vizitatorii bilingvi.

Biblioteca se află într-un spațiu dezafectat care aparținea firmei de Salubritate. Cu o fațadă de cărămidă și coridoare lungi, spațiul era ideal pentru bibliotecă.

Cărțile pot fi împrumutate timp de două săptămâni, perioadă care poate fi prelungită, dacă este nevoie. „Pe de o parte, erau cei care lăsau aceste cărți pe străzi. Pe de altă parte, alții aveau nevoie de ele, le căutau“, spune primarul din Çankaya, Alper Tasdelen.

Colecția s-a mărit atât de mult astfel încât acum cărțile salvate se împrumută școlilor, programelor educaționale și chiar închisorilor.

loading...

Citește mai departe
Advertisement

Ultimele știri

Externe11 ore în urmă

Sondaj / La 30 de ani de la comunism, Europa de Est este împărțită la capitolul democrație

PE SCURT După treizeci de ani, puțini oameni din fostul bloc estic din Europa regretă schimbarea monumentală politică, socială și...

Economie12 ore în urmă

Care sunt cei mai mari importatori din lume

PE SCURT Dacă economia unei țări ar fi complet autosuficientă și independentă, nu ar mai fi nevoie să se importe...

Istorie13 ore în urmă

Cum a fost Lenin împușcat de o femeie aproape oarbă

PE SCURT Pentru că vrem, dragă cititor, să știi lucruri noi și interesante, Moldova.org va publica fragmente din cărți, istorii...

Cultură14 ore în urmă

Drumul lui Oprah Winfrey de la 0 la 3 miliarde de dolari

PE SCURT O tânără săracă, de culoare și provenind dintr-o aventură a unor adolescenți, a ajuns cea mai mare vedetă...

CulturăO zi în urmă

Capitala văzută prin ochii unei artiste: „Chișinău are nevoie de un Batman”

PE SCURT Chișinău are nevoie de Batman, iar Vera Borcuta, artistă, i-a găsit și locul: pe clădirea primăriei Chișinău. În...

Alegeri2 zile în urmă

Am inventat un candidat la Primăria Chișinău. Ce soluții propune pentru WC-urile publice

Eu sunt candidatul/a inventat/ă de Moldova.org și vreau să lupt pentru funcția de primar al orașului Chișinău, iar sloganul meu...

Politică2 zile în urmă

Cazierul virtual al candidaților la Consiliul Municipal Chișinău

PE SCURT Avem 51 de oameni în Consiliul Municipal Chișinău care vor răspunde de bunăstarea și dezvoltarea metropolei noastre. Echipa...

Advertisement

Politică

Alegeri2 zile în urmă

Am inventat un candidat la Primăria Chișinău. Ce soluții propune pentru grădinițe

Eu sunt candidatul/a inventat/ă de Moldova.org și vreau să lupt pentru funcția de primar al orașului Chișinău, iar sloganul meu...

Cultură2 zile în urmă

Vitalie Colț, despre poezie, Transnistria, masaj și Yardsale-ul „Te salut, Chișinău!”

PE SCURT Vitalie Colț este basistul formației FurioSnails. Pe lângă muzică, artistul a scris o carte de poezii „Pacea din...

Alegeri2 zile în urmă

Am inventat un candidat la Primăria Chișinău. Ce soluții propune pentru drumurile proaste

Eu sunt candidatul/a inventat/ă de Moldova.org și vreau să lupt pentru funcția de primar al orașului Chișinău, iar sloganul meu...

Alegeri3 zile în urmă

Am inventat un candidat la Primăria Chișinău. Ce soluții propune pentru ambuteiaje

Eu sunt candidatul/a inventat/ă de Moldova.org și vreau să lupt pentru funcția de primar al orașului Chișinău, iar sloganul meu...

Alegeri4 zile în urmă

Am inventat un candidat la Primăria Chișinău. Ce soluții propune pentru câinii vagabonzi

Eu sunt candidatul/a inventat/ă de Moldova.org și vreau să lupt pentru funcția de primar al orașului Chișinău, iar sloganul meu...

Politică4 săptămâni în urmă

Igor Dodon efectuează o vizita în SUA. Va rosti un discurs de la tribuna Adunării Generale a ONU

PE SCURT Președintele Igor Dodon întreprinde o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii, care va dura o săptămână...

Politică4 săptămâni în urmă

Alexandru Slusari a anunțat numele beneficiarilor furtului miliardului// VIDEO

PE SCURT Aolexandru Slusari, preşedintele Comisiei de anchetă privind frauda bancară, a anunțat astăzi în cadrul unei conferinţe de presă...

Advertisement

Opinii

octombrie 2019
L Ma Mi J V S D
« sept.    
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031