Schemă frauduloasă: o grupare aducea din regiunea transnistreană alcool camuflat în cisterne de ciment

Trei persoane, membri ai unui grup infracțional, cu vârste cuprinse între 34 și respectiv 41 de ani, au fost reținute de poliție pentru afaceri ilegale cu alcool etilic și produse alcoolice contrafăcute în proporții deosebit de mari. Suspecții au prejudiciat bugetul de stat cu peste 9 milioane de lei.

Oamenii legii au stabilit că gruparea infracțională era condusă de un bărbat  de 34 de ani. Acesta, împreună cu alte persoane produceau băuturi alcoolice în zona centru a Republicii Moldova, cât și comercializau la negru alcool etilic.

Totodată, poliția a stabilit că alcoolul era transportat din regiunea transnistreană prin postul vamal intern r. Criuleni spre Chișinău în remoci-cisterne, care sunt destinate transportării cimentului. În interiorul acestora erau confecționate ascunzişuri specializate transportării  vaselor din masă plastică cu alcool etilic.

Astfel, în urma investigațiilor efectuate, la 29 septembrie, forțele de ordine au reținut în flagrant membrii grupării în timp ce descărcau din două camioane peste 140 de vase de plastic cu alcool etilic a câte 22 litri fiecare, depistându-se peste 3 000 litri de alcool, ascunse în locurile special amenajate a remorcii destinate transportării cimentului.

De asemenea, s-a stabilit că, schema frauduloasă este implementată din luna iunie până în septembrie 2017, astfel, membrii grupării au transportat și comercializat aproximativ peste 120 tone de alcool etilic.

Ca urmare a perchezițiilor efectuate în depozite, domicilii, automobile, au fost depistate și ridicate: aproximativ 3000 litri de alcool etilic, 6000 de sticle cu volumul 1,5 l de băutură alcoolică slabă fără acte de proveniență, telefoane mobile, 650 000 lei, bani proveniți din activitatea ilegală, înscrisuri de tip ciornă a activității frauduloase a întreprinderii, un registrator video.

Totodată, au fost ridicate și două autocamioane, două remorci cisterne, aproximativ peste 52 toane de ciment, un microbuz care era destinat transportării a alcoolului etilic în mun.Chișinău, un jeep de model Chevrolet.

În urma operațiunii desfășurate au fost reținuți  trei membri ai grupării criminale. Ulterior, la 30 septembrie, instanța de judecată le-a înaintat învinuiților arest pe un termen de 30 zile în izolatorul de detenție.

Conform legislației în vigoare persoanele culpabile de „Contrabanda” se pedepsește cu se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 5 ani.