S-a trezit Uzina Metalurgică din Moldova

De Mariana Nicolaev/ Chişinău / Moldova.ORG/ — De douăzeci de ani încoace, Moldova, nu a avut niciodată norocul să se bucure de faimă mare în industrie. Nu prea am auzit de întreprinderile noastre, nu prea ştim ce se produce la noi.

Cu toate acestea, Uzina Metalurgică Moldovenească, în luna iulie curent,a produs peste 58 mii de tone de oţel şi 52776 tone de laminate, inclusiv peste 14 mii tone de sârmă laminată şi mai mult de 38 mii de tone de bare laminate.

Cuiva poate să i se pară mult, cuiva mai puţin, eu zic că e bine, că mai este dorinţă de a face ceva, sau mai bine zis de a încerca ceva să faci, în condiţiile precare din Republica Moldova.

În luna lui cuptor, productivitatea muncii în uzină, a crescut cu peste 16 la sută, comparativ cu luna iunie.

UMM deja a avut un concediu de 11 luni, reluându-şi activitatea abia pe 25 mai.

Combinatul metalurgic din Râbniţa şi-a sistat activitatea în iulie 2010 după ce pe parcursul a doi ani s-a confruntat cu dificultăţi grave provocate de recesiunea mondială.

 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.