Rusia a preluat preşedinţia Consiliului de Securitate al ONU

Rusia va prezida în luna august Consiliul de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite /ONU/. Astăzi, şeful delegaţiei ruse la ONU, Vitali Ciurkin, îl va înlocui în funcţia de preşedinte al Consiliului de Securitate pe reprezentantul Nigeriei, Ogvu Joy, informează duminică mass-media ruse.

Începând de săptămâna viitoare, Ciurkin va desfăşura întrevederi bilaterale cu toţi colegii din cadrul Consiliului de Securitate, în timpul cărora va fi aprobat planul de lucru pentru luna în curs, cât va dura preşedinţia Rusiei, plan ce urmează să fie aprobat de reprezentanţii ţărilor membre ale Consiliului de Securitate.

În proiectul de plan pe care Ciurkin intenţionează să-l prezinte colegilor figurează activitatea misiunilor de pacificare din Irak şi Liban, situaţia din Kosovo şi Orientul Mijlociu /OM/. Este planificat ca în august să se decidă soarta misiunii OMU în estul Ciadului şi în Republica Africa Centrală. De asemenea, planurile preşedinţiei ruse prevăd revenirea la problema luptei împotriva pirateriei somaleze.

Consiliul de Securitate al ONU este format din 15 membri, între care cinci sunt permanenţi – Rusia, SUA, China, Franţa şi Marea Britanie -, iar ceilalţi zece membri nepermanenţi ai Consiliului sunt aleşi de Adunarea Generală a ONU pe termen de doi ani. În fiecare an are loc înlocuirea a cinci membri dintre cei nepermanenţi.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.