Spațiile ne influențează. Ce au realizat participanții Școlii de Urbanism Comunitar

Ecaterina a cuprins cu privirea spațiul din jurul clădirii unde are să-și petreacă următorii ani – nu era amenajat ca oamenii să se simtă confortabil afară în pauze. Colegii i-au confirmat – scuarul din fața facultății necesită îmbunătățiri. Este studentă Facultatea de Urbanism și Arhitectură de la Universitatea Tehnică din Moldova și recent și-a schimbat radical perspectiva asupra rolului de arhitect.    

De la teorie la practică 

„La facultate, de obicei vorbim despre oameni ca și cum ar fi doar utilizatori ai proiectelor noastre. Aici, accentul a fost pus de la început pe nevoile celor ce vor folosi aceste spații. Asta schimbă totul, cât de banal nu ar suna asta”, povestește Ecaterina Nistor, despre tabăra de vară din cadrul Școlii de Urbanism Comunitar la care a participat recent.  

Enlarge

IMG_20250819_134949
Realizarea mobilierului

20 de participanți și participante din Sîngerei, Cahul, Chișinău și alte localități au aflat ce înseamnă urbanismul participativ și cum pot aduce schimbări în comunitățile lor. Între 14 și 18 iulie, Laolaltă, cu sprijinul UMAEF, a organizat prima tabără de vară din cadrul Școlii de Urbanism Comunitar (ȘUC). 

Împreună cu colegii, prietenii și profesorii, au confecționat banchete mobile și au amenajat intrarea principală a facultății. „La început, nu studenții s-au apropiat, ci copiii din cartier, care veneau după grădiniță acolo pentru joacă. Erau curioși și au început să folosească scaunele și balustradele. Apoi, și studenții au prins curaj și au început să se adune acolo”, relatează Ecaterina Nistor. 

Enlarge

PXL_20250915_183330973.MV_
Ecaterina vopsind balustradele

Tânăra și-ar fi dorit să vină inițial cu un plan la Școala de Urbanism Comunitar și să-l dezvolte împreună cu „ajutoarele” sale. „Vreau ca voluntarii să simtă că acest proiect nu este doar al meu, ci al nostru, al tuturor”, spune ea. 

Implicarea comunitară din liceu 

Victoria Ivancev, o elevă de 16 ani din satul Țărăncuța, raionul Cantemir s-a întors de la tabără cu mai multe inițiative. Inițial planifica să instaleze coșuri de gunoi în sat, dar după numeroase discuții cu consătenii a decis să își adapteze strategia.  

Tabăra a fost un laborator de idei și soluții pentru spațiile comunitare. În cele cinci zile, tinerii au participat la sesiuni practice, mentorat și ateliere cu experți în urbanism, activism și dezvoltare comunitară. Ei au învățat cum să identifice provocările locale și să le transforme în proiecte concrete pentru spații mai prietenoase, verzi și incluzive. 

Împreună cu un grup de voluntari, Victoria a curățat Casa de Cultură și a reîmprospătat pereții. Ea a decis să achiziționeze o boxă și un microfon pentru cântăreții satului, care contribuiau financiar la reparația clădirii. Mentorii de la Școala de Urbanism Comunitar au inspirat-o să înceapă și un film documentar despre istoria Casei de Cultură, în vederea unei posibile campanii de crowdfunding. 

Enlarge

thumbnail_FullSizeRender-2
Hramul satului Țărăncuța, raionul Cantemir

Mai mulți participanți ai taberei sunt liceeni, iar pentru ei acest proiect a fost o ocazie de a concepe și coordona un proiect de urbanism, dar și de a interacționa direct cu administrația locală. 

„Când a văzut că era așa o mare nevoie, și că asta a mobilizat comunitatea, primarul satului m-a asigurat că va găsi bani în buget pentru a repara tavanul clădirii”, mărturisește Victoria. 

Pe 21 septembrie, Casa de Cultură din satul Țărăncuța, raionul Cantemir, a adunat oameni din patru sate pentru Hramul Satului. „Mi-a fost atât de plăcut să privesc cum oamenii, interacționează, vorbesc, își aduc aminte, chiar auzeam prin mulțime cum se spuneau că n-au mai sărbătorit așa de vreo șase ani”, spune Victoria entuziasmată. 

Enlarge

thumbnail_FullSizeRender-3
Hramul satului Țărăncuța, raionul Cantemir

Foișorul viitoarelor întâlniri 

Eldar Bodiu, un elev de 16 ani din satul Brînzeni, raionul Rîșcani, și-a propus să construiască un foișor în spatele Centrului Cultural din localitatea natală. „Mi-am dat seama că tinerii și localnicii au nevoie de un spațiu unde să se întâlnească și să socializeze. Ideea mi-a venit din discuțiile cu prietenii și din dorința de a crea un loc prietenos pentru toți”, explică tânărul. 

Cel mai greu i-a fost să mobilizeze lumea. „Nu aveam foarte multe posibilități, dar am reușit cu ajutorul voluntarilor și al primăriei. Când vezi că oamenii te susțin, parcă totul devine posibil.” 

Enlarge

1759327764189334
Foișorul din satul Brînzeni, raionul Rîșcani

Mini-granturile de până la 1.000 de dolari oferite de Asociația Obștească Laolaltă, în cadrul diferitelor proiecte, au fost completate de fonduri suplimentare colectate de tineri prin crowdfunding și/sau co-finanțare din partea autorităților publice locale.  

Eldar și-ar dori să lucreze la mai multe proiecte care ar implica tinerii: de la activități educaționale, la inițiative ecologice. „Pentru mine asta înseamnă că noi nu doar am așteptat ca altcineva să facă ceva pentru sat, ci am pus umărul direct la schimbare. Și sunt foarte mândru de ceea ce am realizat împreună cu voluntarii”, susține tânărul. 

Tinerii au relatat că, pentru ei, urbanismul comunitar a însemnat micile schimbări realizate cu responsabilitate, în beneficiul întregii comunități. Toate proiectele realizate de participanții Taberei au fost prezentate public pe 4 octombrie, la Centrul Comunitar 151, în cadrul evenimentului final al Școlii de Urbanism Comunitar.
Proiectul este realizat cu sprijinul Ukraine-Moldova American Enterprise Fund (UMAEF). 

Am absolvit Facultatea de Jurnalism la Chișinău, dar am dobândit experiență media și în cadrul unui program Erasmus la Bruxelles. Din 2022 lucrez în jurnalismul video. Temele care mă pasionează sunt egalitatea de gen, ecologia, drepturile omului și educația. La Moldova.org dau voce poveștilor ce nu sunt auzite.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.