Remediu împotriva durerilor (VIDEO)

De Adriana Agapii/ Chișinău / Moldova.ORG/ — Dacă aţi încercat toate pastilele şi toate tratamentele paramedicale dar durerea tot nu trece, mai încearcă un remediu, testat de multă lume şi care după spusele lor are efect. Acest misterios remediu este Peştera Sfântului Andrei din Dobrogea.

Sfântul Andrei, considerat sfântul tuturor românilor în una dintre cele patru călătorii misionare de propovăduire a cuvântului lui Dumnezeu ar fi ajuns prin anii 60-63 pe teritoriul cetăţii Tomisului, Constanţa de astăzi. Ajungând pe aceste meleaguri preoţii cultului local l-au primit pe Sfântul Andrei în peşterile săpate de ei, oferindu-i adăpost.

Cercetările şi tradiţia au demonstrat faptul că Sfântul Andrei a stat printre strămoşii noştri mult timp, găsind aici un cult asemănător cu cel pe care îl propovăduia însăşi apostolul lui Iisus Hristos.

Peştera în sine este o biserică, care de fapt reprezintă prima biserică creştină de pe teritoriul românesc. Peştera a fost regăsită de un avocat, Jean Dinu, care a avut mai multe seri la rând un vis straniu. Tot acest vis l-ar fi condus în anul 1918 la locul vechii peşteri ,care era acoperită de plante. Avocatul a curăţat şi a scos la lumină gura peşterii, apoi a amenajat un mic corp de chilii, populat ulterior cu călugări, care au îngrijit pe mai departe locul. Biserica din peşteră a fost sfinţită pentru prima dată în anul 1943, însă al doilea război mondial şi instaurarea regimului comunist au acoperit peştera cu o perdea a uitării, astfel că abia în anul 1990 s-au început lucrări de reamenajare şi construcţia unei mănăstiri.

În apropierea mănăstirii curge un izvor tămăduitor cu apă care tratează orice durere. Legenda istoriseşte faptul că Sfântul Andrei ar fi lovit stânca cu toiagul şi din ea a început a curge un izvor cu apă cristalină.

În peşteră mai există un mijloc de tratare a oricărei maladii, patul pe care s-ar fi odihnit Sfântul Andrei, iar cei ce se vor aşeza pe el se vor întrema. Multe vindecări şi întremări spectaculoase s-au săvârşit de-a lungul timpului, aici, la fostul sălaş al Apostolului Andrei, făcându-l unul dintre cele mai venerate locuri creştine din România.

În perioada sărbătoririi Sfântului Andrei pe data de 30 noiembrie, la această peşteră se fac adevărate pelerinaje.
Mai aveţi timp să puneţi la cale o călătorie până la Peştera Sfântului Andrei până la sfârşitul toamnei.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.