Punctul de trecere comun Palanca, renovat din bani europeni. La ce etapă sunt lucrările

Premierul Pavel Filip a efectuat astăzi o vizita de monitorizare a mersului lucrărilor de reconstrucție a punctului de trecere Palanca, care urmează să fie inaugurat până la finele acestui an. Controlul la punctul vamal, amplasat pe teritoriul Republicii Moldova, care urmează să fie modernizat cu suportul Uniunii Europene, amplasat pe teritoriul Republicii Moldova va fi efectuat de vameşii din ţara nostră împreună cu cei din Ucraina. Prim-ministrul a reiterat despre importanţa acestui puct comun de trecere finanţat de Uniunea Europeană.

„Lucrul care a fost efectuat până acume este unul enorm. Nu este un punct de trecere simplu, este un simbol al Uniunii Europene pentru că acest punct va oferi servicii calitative de a intra în Uniunea Europeană. Confortul cel mai mare va fi micşorarea timpului petrecut în vamă de către cei care treverseaza acest puct. Se va majora numărul de trecereri.

Este pentrtu prima dată şi suntem recunoscători colegilor noştri de la Kiev că Republica Moldova în totalitate îşi va controla frontiera cu Uniunea Europeană. Este prima dată în 25 de ani când controlul îl vom efectua în comun şi pe segmentul central al frontierei sau cum o numim noi zona transnitreană. În viitor să ne bucurăm de acest puct de trecere comun”, a spus premierul Pavel Filip.

De asemenea, șeful Delegaţiei Uniunii Europene, Peter Michalko a declarat că odată cu darea în exploatare a punctului de trecere a frontierei Planca, timpul de trecere prin acest punct vamal se va micşora cu 20 la sută şi numărul de persoane ce traversează anula frontiera se va dubla de la 600 de mii la un milion 200 de mii de persoane.

„De la darea în exploatare a punctului de trecere a frontierei Planca, timpul de trecere prin acest punct vamal se va micşora cu 20 la sută şi numărul de persoane ce traversează anula frontiera se va dubla de la 600 de mii la un milion 200 de mii de persoane. Implementarea acestui proicet va avea ca efect o mai bună cooperare între agenţiile celor două ţări responsabile de controlul frontierelor vamal şi fitosanitar, schimbul mai rapid şi mai sigur de informaţii privind persoanele un nivel mai ridicat de eficienţă şi transparenţă a controlului de frontieră şi a controlului vamal, optimizarea costurilor pentru ambele ţări partenere”, a spus șeful Delegaţiei UE, Peter Michalko.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.