PSRM se angajează să restabilească relațiile economice și comerciale cu Federația Rusă

Partidul Socialiștilor susține că dacă vor câștiga alegerile parlamentare din 24 februarie va restabili relațiile comerciale și economice cu Federația Rusă, pledând pentru reîntoarcerea producătorilor moldoveni pe piața rusă.

Reprezentanții formațiunii au declarat astăzi la o conferință de presă că PSRM va contribui esențial la exportul mărfurilor spre piața din est acolo unde produsele noastre „sunt cunoscute, necesare și așteptate”.

Potrivit lor, potențialul de majorare a exporturilor pe piața rusă este enorm, iar odată cu crearea condițiilor necesare, producătorii noștri își vor direcționa mărfurile în Rusia.

Candidații PSRM au spus că, grație președintelui Igor Dodon, exportul de fructe și legume spre Federația Rusă s-a majorat de mai multe ori. Totodată, ei au criticat guvernarea că nu s-a implicat în soluționarea problemelor cu care se confruntă producătorii noștri și a exclus Federația Rusă din lista partenerilor strategici ai Republicii Moldova.

„Nu suntem împotriva relațiilor economice cu UE, noi acolo exportăm și vom exporta, dar noi suntem pentru valorificarea potențialului economic enorm al pieței din Federația Rusă”, a declarat deputatul socialist, Vladimir Golovatiuc.