LIVE. Protestele vor continua până la validarea mandatului lui Andrei Năstase

UPDATE.16.26: Protestatarii au pornit într-un marș pe străzile Chișinăului. Potrivit rezoluției adoptate, protestele vor continua până la validarea mandatului lui Andrei Năstase.

Anularea alegerilor este neconstituțională, ilegală și reprezintă sfârșitul democrației.Noi cerem confirmarea alegerilor din Chișinău și validarea mandatului lui Andrei Năstase”, se spune în rezoluție.

UPDATE.16.06: Andrei Năstase: O țară nu se stăpânește, ci se iubește. Totul depinde noi, depinde dacă vom fi uniți. Vă invit să înțelegem că se poate de trăit onest, în libertate, aici, acasă, dar depinde de dvs. Minciuna nu mai trece în țara noastră. Să nu-i lăsăm să ne fure votul. Vom da citirii unei rezoluții, care va ajunge la cancelariile de peste hotare.

„Vă invit să nu plecăm acasă. Noi nu pentru aceasta am venit Am venit să ne obținem un drept fundamental – dreptul la libertate. Să nu-i lăsăm să ne fure votul”, a declarat el.

UPDATE.16.00: Moldovenii din diasporă s-au adunat la Londra și scandează „Chișinău suntem cu voi” și „Jos mafia”

UPDATE.15.50: Cătălin Josan și Pașa Parfeni cântă în PNAM: „Arde Tare”. Cei prezenți scandează „Victorie”și „Urna de vot nu-i urna de gunoi”.

UPDATE.15.35: Publicistul Mircea Ciobanu: Prima instanță a condamnat efectul Facebook-ului, dar Curtea de Apel a condamnat faptul că la alegeri au ieșit prea mulți oameni.  Singura autoritate a poporului de a-și manifesta puterea este votul, a spus el.

UPDATE.15.25.Președintele PLDM Viorel Cibotaru a menționat că întregul mod cum a fost tratată problema invalidării alegerilor este o dovadă că nu este o eroare de sistem, ci că întregul sistem de justiție e putred. „Dl Plahotniuc a corupt întreaga putere din Republica Moldova, nu doar sistemul de justiție. Sistemul așa cum este putred trebuie să-i permită lui Andrei Năstase să preia funcția de primar”, a spus Viorel Cibotaru.

UPDATE.15.15. Judecătoarea Domnica Manole: „Atunci când se indignă un om sau doi oameni este o situație, dar când se indignă o masă de oameni față de justiție, oare nu e vorba despre o o justiție subjugată politic?”

Manifestanții scandează „Nu avem o justiție independentă”

UPDATE.15.05. Arcadie Barbăroșie a menționat că în turul doi Andrei Năstase în luptă legală a câștigat alegerile pentru Primăria Chișinău. „Acum mă întreb de ce votul oamenilor este anulat. Pentru că Plahotniuc nu îl vrea primar pe Andrei Năstase?”.

„Ceea ce se face acum în Chișinău se va face și la alegerile parlamentare. Noi nu vrem asta”, a spus analistul.

UPDATE.14.45. Maia Sandu a spus că acum câteva zile această guvernare a lăsat ultima sa mască.

„Toți au văzut că în spatele declarațiilor mărețe, se ascund interesele unui personaj, care în viața sa nu a obținut niciun vot.  A decis să meargă pe scurtătură, să anuleze votul cetățenilor. Aceasta înseamnă începutul dictaturii”, a menționat Maia Sandu.

„Cererea noastră este validarea mandatului lui Andrei Năstase. Forța noastră este unitatea”, a mai spus liderul PAS.

Maia Sandu s-a adresat către forțele de ordine.

„Oameni buni, știți că nu suntem dușmanul vostru. Noi suntem cu toții de aceeași parte a baricadei. Avem cu toții un singur scop ca oamenii să trăiască bine în Republica Moldova”.

UPDATE.14.40: Alexandru Slusari a declarat că principală revendicare a manifestanților este validarea mandatului primarului nou ales Andrei Năstase. „Dacă nu luptăm și nu rezistăm, până la alegerile parlamentare zeci de mii de oameni au să plece din Republica Moldova”, a declarat el.

UPDATE.14.30: În aceste clipe la Bruxelles diaspora scandează „Vot furat”, „Vrem votul înapoi”, „Plahotniuc nu uita, Moldova nu uita”. „Oamenii au ieși aici pentru că lor le pasă și ei vor să se întoarcă acasă într-o țară normală”. au declarat moldovenii din Belgia.

UPDATE.14.25: Manifestanții scandează „Jos dictatura”, „Hoții”, „Să vă fie frică”, „Validare”, „Noi suntem poporul”. Maia Sandu a anunțat că manifestanții vor merge în PMAN. Cei prezenți la manifestație poartă drepele de stat și ale UE.

O manifestaţie de protest cu genericul „Protestăm. Nu Cedăm. Oprim Dictatura!” are loc, astăzi, la Chişinău, faţă de decizia judecătorilor de invalidare a alegerilor pentru funcţia de primar al capitalei. Manifestația începe la ora 14:00, în fața Primăriei Chișinău, ulterior oamenii vor merge în PMAN.

Liderii PAS și PPDA Maia Sandu și Andrei Năstase au lansat un apel de participare a cetățenilor la această acțiune, acuzând guvernarea PDM că ar sta în spatele invalidării scrutinului din 3 iunie.

„Au îndrăznit să fure cel mai important drept al nostru, dreptul la vot. Știam că sunt niște hoți, niște parveniți, dar Plahotniuc a arătat în aceste zile că nu este doar un hoț, ci că devine un dictator. Dacă nu-i oprim acum, în țara noastră se va stabili dictatura”, a declarat Maia Sandu.

Andrei Năstase a îndemnat oamenii să iasă în număr cât mare la protest, pentru a se opune acestui abuz fără precedent, pentru a apăra democrația și a-și apăra dreptul la vot. De asemenea, Năstase a invitat cetățenii din diaspora să protesteze în fața ambasadelor.

„Dacă ne oprim aici, ei vor trece cu buldozerele peste noi. Este nevoie ca să fim cât mai mulți. La ora 14:00, ne întâlnim în fața Primăriei. Îndemn diaspora noastră să iasă în stradă. Îndemn cetățenii noștri din diasporă să se adune în fata unui consulat al RM și să protesteze alături de noi. Sprijinul dvs este unul foarte important”, a spus Andrei Năstase.

Protestul de astăzi a fost precedat de alte două manifestaţii de protest cu genericul „Până aici! Ne-am săturat!” , care au avut loc pe 20 și 21 iunie. Pe 20 iunie, sute de oameni s-au adunat în fața Primăriei Chișinău, iar mai apoi au mers în fața sediului PDM, pentru a-și arăta nemulțumirea față de decizia de invalidare a alegerilor locale noi din Chișinău.  Manifestanții au scandat „Hoții”, „La pușcărie”, „Poporul se ridică, să vă fie frică”.

Mulți din cei prezenți au purtat pancarte – „VOT FURAT”, „Votul nostru nu-i moftul vostru”.

Ulterior, liderul PAS Maia Sandu a declarat că după prima zi a protestului „Până aici! Ne-am săturat!” mai multe persoane au relatat că au ajuns acasă și au găsit în gențile lor obiecte străine, inclusiv cuțite de tăiat hârtia.

Poliția a anunțat ulterior că a chemat la audieri mai multe persoane care ar fi instigat la violențe pe rețele de socializare.

Totodată, reprezentanții Poliției au solicitat participanților la protestul de duminică să manifeste înţelegere faţă de măsurile de ordine şi siguranţă publică, să respecte Legea și indicaţiile forţelor de ordine pentru ca acțiunea să se desfăşoare în condiţii optim

Manifestanții au fost rugați să se abţină de la acţiuni care pot împiedica desfăşurarea întrunirii, iar în timpul întrunirii să nu deţină arme, obiecte explozive sau orice substanţe interzise sau alte obiecte ce pot pune în pericol viaţa sau sănătatea oamenilor.

Precizăm că Judecătoria Chișinău și Curtea de Apel au invalidat alegerile din capitală. În decizia Curții de Apel se arată că în cauza deferită justiției s-a stabilit că concurentul electoral Andrei Năstase , la 3 iunie, adică în Ziua tăcerii a efectuat agitație electorală prin intermediul paginii sale de pe rețelele de socializare.

Imediat după aceasta, liderul PPDA Andrei Năstase a calificat deciziile instanțelor drept o comandă politică, iar mai mulți actori politici și activiști civici au lansat critici privind independența și profesionalismul sistemului judecătoresc.

Îngrijorarea față de evoluțiile legate de validarea alegerilor a fost exprimată de mai multe misiuni diplomatice acreditate la Chișinău.

Andrei Năstase, candidatul comun al Platformei Demnitate și Adevăr și al Partidului Acțiune și Solidaritate, a ieșit învingător în turul doi al alegerilor pentru primăria Chișinăului la 3 iunie. Potrivit datelor Comisiei Electorale Centrale, Andrei Năstase a acumulat 52,57% din sufragii,

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.