Protest: Locuitorii din Orhei au cerut sistarea activității postului Jurnal TV

2Mai mulți locuitori ai orașului Orhei dar și fracțiunea „Pentru Orhei” cer ca activitatea postului Jurnal TV să fie sistată. Aceștia manifestează în fața Consiliului Coordonator al Audiovizualului (CCA) și au înaintat o petiție.

Mai multe persoane scandează în aceste monente „JurnaTV – sistat”, „Rușine” dar au venit și cu pancarte pe care scrie „Vrem scuze publice”, „Nu vrem presă cumpărată”, „JurnalTV, un post de propagandă”.

Protestarii au cerut într-o petiție adresată CCA, „să întreprindă acțiuni urgente în scopul respectării principiilor fundamentale ale omului și pluralismului de opinii, pentru ca tânăra generație să fie educată într-un mediu informațional echidistant și imparțial fără propagandă murdară și periculoasă pentru viața fiecăruia”.

Această acțiune vine după ce în cadrul emisiunii „Ora de Ras”, prezentatorii Anatol Durbală și Constantin Cheianu i-au numit pe orheeni “proști”, “rătăciți” ori “bătuți cu leuca în cap”. Protestarii vor merge la sediul Jurnal TV, unde își vor continua acțiunea.

Textul integral al petiției:

Prin prezenta, noi, consilierii Fracțiunii “Pentru Orhei” din cadrul Consiliului Orășenesc Orhei, cerem sistarea transmisiunii postului de televiziune Jurnal TV, pe motiv că această instituție media promovează cu vehemență interese criminale.

Politica editorială și propaganda murdară avansată la acest post de televiziune sunt de natură să conducă la încălcarea dreptului la informarea obiectivă și corectă a publicului telespectator.

Mai mult ca atât, emisiunile obscene (de exemplu „Ora de Ras” ) difuzate cu mult fast la acest post TV aduc înjurii opiniei publice și încalcă demnitatea umană ca principiu, în condițiile în care își permit să numească un popor „Rătăciți”, „Idioți” și „Bătuți cu leuca la cap”.

Respectarea principiului imparţialităţii presupune ca radiodifuzorii să informeze telespectatorii în mod corect în legătură cu problemele de interes public, lucru ignorat în totalitate de postul de televiziune Jurnal TV, care nu face altceva decât să distorsioneze informația și să o prezinte telespectatorului de rând eronat.

Noi conștientizăm faptul că presa reprezintă puterea a patra în stat, și ne dorim ca tânăra generație să crească într-un mediu informațional sănătos, unde normele deontologice și drepturile fundamentale ale omului să fie respectate cu acuratețe.

Afirmațiile acuzatoare față de 33mii de orheieni, formulate într-o manieră bolnăvicioasă de către „jurnaliștii” postului de televiziune Jurnal TV, ne pune în gardă asupra profesionalismului și bunei intenții de informare obiectivă a telespectatorilor.

Stimați membri ai Consiliului Coordonator al Audiovizualului, ținând cont de prevederile Codului Audivizualului, art. 7.1,8.1, 41.1, Legea cu privire la libertatea de exprimare nr. 64 din 23.04.2010, precum și Codul deontologic al jurnalistului, rugăm să luați act de cunoștință cu acțiunile denigratoare și înjositoare ale postului de televiziune Jurnal TV și solicităm să întreprindeți acțiuni urgente în scopul respectării principiilor fundamentale ale omului și pluralismului de opinii, pentru ca tânăra generație să fie educată într-un mediu informațional echidistant și imparțial fără propagandă murdară și periculoasă pentru viața fiecăruia.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.