Moldova.ORG — Recent a fost lansat Raportul Naţional de Dezvoltare Umană 2006 cu tema „Calitatea creşterii economice şi impactul său asupra dezvoltării umane”. Centrul de analize politice „Expert-Grup” a avut un rol-cheie în realizarea acestui raport. În virtutea impactului economic şi social deosebit, agricultura este un subiect important al Raportului.
În acest context MOLDOVA.ORG i-a solicitat un interviu în exclusivitate directorului executiv „EXPERT-GRUP”, Valeriu Prohniţchi.
MOLDOVA.ORG: Stimate domnule Prohniţchi, descrieţi în câteva cuvinte starea curentă în domeniul agriculturii din R. Moldova?
Valeriu Prohniţchi: Agricultura rămâne cel mai ineficient sector al economiei moldoveneşti. Deşi angajează peste 40% din resursele de muncă, sectorul contribuie cu circa 20% la PIB şi este caracterizat de cea mai mică productivitate a muncii. În 2001-2005 producţia reală a sectorului a crescut cu numai 16-17%. Productivitatea mică în agricultură şi instabilitatea creşterii subminează dezvoltarea întregii economii. Evident că veniturile mici ale populaţiei rurale determină performanţe proaste în domeniul educaţiei şi sănătăţii, care sunt două componente cheie pentru dezvoltarea umană. În pofida tuturor reformelor şi în ciuda declaratei lupte cu corupţia, ne dăm seama cu toţii că cheltuielile private, inclusiv cele neformale, au un rol esenţial pentru a obţine servicii educaţionale şi de sănătate cât de cât acceptabile. În sate veniturile obţinute din agricultură sunt foarte mici, iar guvernul nu este în stare să compenseze acest deficit prin resurse publice. Astfel, este clar că între starea sectorului agricol şi nivelul de dezvoltare umană există o legătură directă şi foarte strânsă.
MOLDOVA.ORG: Prin ce se explică deficienţele sectorului agricol?
Valeriu Prohniţchi: Deşi agricultura are avantaje potenţiale foarte mari, în prezent sectorul este intensiv în forţă de muncă şi tehnologii agricole primitive. Puţine gospodării mai respectă asolamentele şi tehnologiile de cultivare. În structura producţiei predomină culturi de mică valoare adăugată. Producătorii particulari nu dispun de resursele financiare, cunoştinţele necesare şi accesul constant şi stabil la pieţele externe pentru ca să poată dezvolta afaceri agricole performante.
MOLDOVA.ORG: Cum răspunde guvernul la necesităţile agriculturii?
Valeriu Prohniţchi: Guvernarea în mod incorect a identificat suprafaţa mică a terenurilor agricole ca problema cheie a agriculturii, iar în politica agrară pune accentul pe consolidarea terenurilor şi acordarea suportului marilor gospodării agricole. Problema majoră în agricultură constă nu în suprafaţa terenurilor, ci în vulnerabilitatea şi mărimea mică a veniturilor. Veniturile mici ale ţăranilor sunt rezultatul caracterului comercial restrâns al activităţii economice în majoritatea gospodăriilor agricole. În peste jumătate din gospodăriile agricole predomină activităţile agricole de subzistenţă şi jumătate din veniturile totale obţinute de ţărani sunt în formă naturală.
MOLDOVA.ORG: Majoritatea ţăranilor se plâng de preţurile foarte mici pentru producţia lor …
Valeriu Prohniţchi: De fapt, avem de a face cu un „foarfece al preţurilor”. Acest „foarfece” se manifestă în felul următor: costurile materiilor prime şi altor consumuri intermediare cresc vertiginos în timp ce preţurile primite de agricultor pentru produsele finale sunt de-a dreptul derizorii. Începând cu 1999 preţurile pentru producţia agricolă raportate la costurile de producţie scad, în 2004-2006 acestea scăzând chiar accelerat. Veniturile mici sunt şi rezultatul structurii curente a pieţei agricole: agricultorii practic nu au nici o influenţă asupra preţului, deoarece nu dispun de informaţie completă cu privire la condiţiile pieţei şi nu au infrastructură de stocare pe termen lung a producţiei lor.
MOLDOVA.ORG: Cum arată o gospodărie ţărănească tipică în Moldova?
Valeriu Prohniţchi: Tabloul nu este tocmai uniform, deşi predomină culorile triste. Există un grup relativ mic de gospodării care reuşesc să se adapteze la noile condiţii de activitate şi progresează dacă reuşesc să implementeze noi sisteme de producţie. De regulă, fondatorii acestor gospodării agricole au un statut social ceva mai înalt şi posedă minimumul necesar de cunoştinţe pentru a gestiona o afacere agricolă. Aceşti producători reacţionează la semnalele pieţei, au venituri relativ constante, investesc în procesul de producere, aplică tehnologiile agricole, au acces la informaţie şi la diverse programe de asistenţă agricolă.
Predomină totuşi gospodăriile ţărăneşti care practică monocultura şi preferă culturile cerealiere şi leguminoase. Ei renunţă din start la culturile cu valoare adăugată înaltă din cauza lipsei resurselor financiare necesare pentru aplicarea tehnologiilor agricole moderne, tehnologii care deţin principalul rol în procesul de producere a culturilor respective. Comportamentul economic al acestor entităţi este în mare măsură influenţat de lipsa unor deprinderi manageriale ale conducătorilor. Există şi un grup relativ mare de producători agricoli care, pur şi simplu, se consumă în activităţi agricole de subzistenţă şi au venituri derizorii, dacă, în general, mai au vreun venit în formă monetară. Cu trecerea timpului, o bună parte din aceste persoane abandonează activitatea agricolă, preferând să-şi vândă sau să dea în arendă terenurile agricole. Frecvent, ei sunt antrenaţi pentru o remunerare simbolică în prelucrarea manuală a terenurilor agricole concesionate altor producători.
MOLDOVA.ORG: Care sunt recomandările adresate Guvernului în Raportul Naţional de Dezvoltare Umană 2006 în scopul ameliorării stării de lucruri în agricultură?
Valeriu Prohniţchi: Trebuie de înţeles un lucru elementar: într-o ţară în care predomină populaţia rurală calitatea creşterii economice şi şansele de reducere a sărăciei depind în mod crucial de evoluţia sectorul agricol. Mai mult ca atât, modernizarea economică a ţării, care presupune reducerea pe termen lung a dependenţei de agricultură, tot de la agricultură trebuie să înceapă. Dar o politică de consolidare rapidă şi forţată a suprafeţelor agricole ar putea genera un şomaj rural masiv şi la scăderea veniturilor, deoarece pe suprafeţele mari sunt eficiente tehnologiile agricole intensive în capital, nu în forţă de muncă. În prezent şi în viitorul previzibil, în localităţile rurale va predomina forţa de muncă, nu capitalul. De aceea, mărirea suprafeţelor medii prelucrate nu trebuie să constituie un scop ce ar urma să fie atins cu orice preţ şi nici nu trebuie să fie obiectivul central al politicii. Mai ales că „optimalitatea” terenurilor agricole nu este o noţiune absolută, aceasta depinzând de mulţi factori. Exploatarea agricolă intensă pe suprafeţe mari va conduce la degradarea şi mai pronunţată a solului. Într-un interval de timp de 5-10 ani, avantajele competitive ale Republicii Moldova mai curând ar fi cultivarea unor produse agricole ecologic pure pe suprafeţe relativ mici. De aceea, se recomandă încurajarea în temei a agriculturii de scară mică, dar optimală din punct de vedere a culturilor agricole. Politica agricolă nu trebuie să fie preferenţial orientată către marile gospodării agricole, ci să încurajeze fermierii în cultivarea unor specii de valoare adăugată înaltă care să le aducă şi venituri mai înalte. Totodată, obiectivul de promovare a unor afaceri agricole mai avansate pe scara valorică va cere ca Guvernul şi organizaţiile neguvernamentale să acorde o atenţie deosebită instruirii fermierilor. Obiectivele centrale ale Guvernului în raport cu agricultura ar trebui să fie înlăturarea distorsiunilor de piaţă, asigurarea accesului la resurse financiare ieftine, la cunoştinţe moderne vizavi de tehnologiile agricole pe scară mică şi la pieţele de desfacere externe.
Domnule Prohniţchi, vă mulţumim.
