Probleme de vedeta: Aura rupe „capurile” ziaristilor de la JURNAL

Interpreta de muzică uşoară Aura a tăbărât marţi, în sensul direct al cuvântului, la sediul redacţiei JURNAL de Chişinău şi a ameninţat ziariştii că le va rupe „capurile”.
Artista este deranjată de faptul că în ediţia de joi a ziarului (5 iunie – n. r.) a apărut o ştire cu titlul: „De Ziua Copilului, Aura a jignit Ialoveniul”. Interpreta, care probabil nu ştie că în limba română se spune „capete” şi nu „capuri”, a fost deranjată că în text s-a strecurat afirmaţia „fetele mele sunt mai timide, pentru că sunt de la oraş”.
Aura susţine că prin afirmaţiile sale nu a avut intenţia de a jigni pe cineva şi ne-a acuzat că nu ştim a scrie. „De ce nu aţi scris că am cântat jumătate de oră gratis la acel concert, dar v-aţi legat de nişte chestii mărunte?”. Am încercat să o calmăm pe Aura, asigurând-o că la acel concert din Ialoveni a fost prezent chiar reporterul nostru. Interpreta a cerut să-i spunem şi cine şi-a permis să o critice în asemenea hal.// Jurnal de Chisinau

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.